România, condamnată la CEDO pentru că nu a putut să apere un copil de bătăile tatălui

Cazul D.M.D contra României a ajuns în fața Curții Europene a Drepturilor Omului în 2013, după ce în țară mama copilului se judecase timp de opt ani ca să demonstreze relele tratamente aplicate de tata minorului.

Curtea a constatat că autoritățile statului nu au făcut nimic pentru protecția micutului D.M.D în vârstă de trei ani la data primei reclamații a mamei, că poliția a avut nevoie de patru plângeri ca să ia măsuri, iar justiția română a decis ca tatăl nu a fost atât de agresiv cu copilul încât să-i dea o pedeapsă mai mare de un an cu suspendare.

D.M.D s-a născut în 2001, iar părinții lui au divorțat în 2004. Înainte de divorț, mama a semnalat agresiunile șotului la un hotline al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului din București.

Autoritățile au declarat că au "monitorizat cazul", copilul fiind inclus într-un program de consiliere psihologică începând din 2004. În ciuda monitorizării, comportamentul tatălui a continuat, astfel că mama a depus patru plângeri la Poliția București (în martie, aprilie, mai și iunie 2004) și abia la cea de-a cincea poliția a înaintat dosarul către procuror, după ce au audiat mama și mai mulți martori din centrul maternal în care fusese internată cu copilul. 

Ancheta procurorului a durat doi ani (2005-2007), timp în care au fost audiați martori și s-a făcut o expertiză, care a demonstrat că minorul a suferit traume din cauza comportamentului agresiv al tatălui. Pentru că în prima instanță tatăl a negat că și-ar fi bătut fiul, tribunalul l-a achitat, în 2008, motivând: "comportamentul nepotrivit ocazional al tatălui nu a fost suficient de sever ca să constituie o infracțiune".

În apelul făcut de mamă în 2009, instanța l-a audiat și pe minorul D.M.D, care a declarat că tatăl său l-a lovit, l-a încuiat într-o debara întunecoasă, că a aruncat apă pe el în timp ce dormea, că adesea era agresiv și cu mama lui, cu bunica sau mătușa maternă și că nu vrea să își întâlnească tatăl pentru că îi e frică de el. 

Condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare de a doua instanță, tatăl a făcut apel, cerând și o examinare a copilului de către un medic legist. În urma readministrării tuturor probelor, Curtea a constatat că "faptele tatălui nu pot fi considerate pedepse fizice izolate sau aleatorii pe care părinții le pot administra copiilor lor minori, ci că au fost grave și i-au provocat copilului probleme de atașament".

Pedeapsa pentru tată a fost, totuși, de un an cu suspendare și interzicerea drepturilor părintești pe doi ani. 

CEDO a constatat că în acest caz a fost încălcat articolul 3 din Convenția Europeană (nimeni nu poate fi supus torturii sau tratamentelor inumane și degradante), că autoritățile române nu au luat măsuri pentru protejarea copilului și nici pentru aplicarea unor pedepse suficient de aspre pentru a descuraja agresiunile asupra minorilor.

Curtea a constatat că ancheta a fost prea lungă și ineficientă, și că durata procedurilor judiciare a fost și ea excesivă.

România va trebui să-i plătească copilului 10.000 de euro daune morale.