monitorulcj.ro Menu
Educație

Elevele implicate în bătaia din parcare au fost duse la consiliere psihologică. Părinţii lor, de asemenea

Conducerea celor două licee unde învaţă cele cinci minore implicate într-o bătaie a luat primele măsuri împotriva acestora. Comisii de disciplină înfiinţate la nivelul Liceului Teoretic Mihai Eminescu şi a Liceului Sportiv au stabilit pedepsele pe care fetele le vor primi.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a fost sesizat în 26 februarie cu privire la faptul că o minoră de 13 ani ar fi fost agresată de alte cinci minore, leziunile suferite necesitând 2-3 zile de îngrijiri medicale.

Patru dintre minorele implicate în incident studiază la Liceul Teoretic Mihai Eminescu şi cea de-a cincea învaţă la Liceul Sportiv. „Nu erau deloc eminente, toate sunt cu probleme, familii dezorganizate, părinţi plecaţi la muncă în Italia”, au precizat surse din anchetă.


Valentin Cuibus, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, a precizat că în acest caz pedepsele aplicate elevelor vor fi luate conform regulamentului fiecărei unităţi de învăţământ în parte.

„Aşteptăm rapoartele finale de la Parchet. Ieri, conducerea celor două licee a organizat o întâlnire şu cu părinţii celor cinci fete. În urma discuţiilor, s-a stabilit faptul că toate cele cinci, dar şi părinţii acestora, să beneficieze de măsuri de consiliere psihologică. După ce vom avea şi raportul final se vor lua măsurile care se impun, de exemplu, scăderea notei la purtare. Având în vedere că vorbim despre eleve sub clasa a X-a, nu se pune problema să fie exmatriculate din învăţământul primar obligatoriu”, a precizat Cuibus.


Ca urmare a probatoriului administrat, faţă de cele cinci minore s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunilor de ,,lipsire de libertate în mod ilegal” şi ,,lovire sau alte violenţe”, acestea fiind reţinute pentru 24 ore.

"În urma cercetărilor efectuate au fost identificate cele cinci minore cu vârste cuprinse între 14 şi 15 ani, care, în 24 februarie, pe fondul unor neînţelegeri, ar fi agresat-o pe victimă într-o parcare publică din municipiul Cluj-Napoca", se arată într-un comunicat al IPJ Cluj.


De asemenea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a dispus faţă de acestea măsura preventivă a controlului judiciar pe durata urmăririi penale.