monitorulcj.ro Menu
Educație

ADMITEREA LA LICEU se va face, din 2015, cu medie de minimum 5

Admiterea în liceu se va face, din 2015, cu medie de minimum 5, a anunţat, joi, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, care a precizat că intervalul de doi ani până la intrarea în vigoare a reglementării este necesar pentru pregătirea acesteia.

Admiterea în liceu se va face, din 2015, cu medie de minimum 5,

Anunţul a fost făcut de Pricopie la prezentarea bilanţului anului şcolar 2012-3013 în Capitală, fiind primit cu aplauze de directorii unităţilor de învăţământ prezenţi la eveniment, relatează Mediafax.

Media de admitere în liceu a fost calculată, până în anul şcolar 2013-2014, ca medie aritmetică dintre media notelor de la evaluarea naţională şi media generală a anilor de gimnaziu.


Din anul şcolar 2013-2014, la calcularea mediei de admitere în liceu, media de la evaluarea naţională va reprezenta 75 la sută, faţă de 50 la sută în anii trecuţi, scăzând astfel la 25 la sută ponderea notelor din ciclul gimnazial.

Anul acesta, peste 6.700 de elevi au fost admişi în clasa a IX-a, la prima etapă de repartizare în licee, cu medii sub 5, majoritatea acestora, respectiv 5.066, fiind repartizaţi în unităţi de învăţământ din mediul urban, iar 1.677, în licee din rural, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale.