monitorulcj.ro Menu
Educație

Rezultate mai bune anul acesta la Evaluarea Naţională! VEZI care sunt motivele

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj consideră că elevii clujeni au avut note mai bune la Evaluarea Naţională datorită simulărilor şi inspecţiilor inopinate la şcolile cu rezultate slabe.

Elevii clujeni au obtinut rezultate mai bune anul acesta la Evaluarea Naţională

Elevii din judeţul Cluj au obţinut anul acesta note mai bune la Evaluarea Naţională faţă de anul trecut: notele de zece s-au dublat, iar promovabilitatea a fost mai mare cu 13% faţă de 2012. Conducerea ISJ Cluj susţine că inspecţiile inopinate la şcolile slabe au avut un rol important. “Credem că cele 250 de inspecţii inopinate pe care le-am făcut, în special orientate spre materiile de clasa a VIII-a, deci română, matematică, la toate unităţile de învăţământ care au avut rezultate slabe au avut un efect. De asemenea, toate aceste inspecţii s-au continuat prin nişte programe de remediere care au însemnat ore suplimentare de română şi matematică”, explică Valentin Cuibus, inspector şcolar general în cadrul ISJ Cluj.
De asemenea, simulările au influenţat în bine rezultatele elevilor la examene. “O altă chestiune foarte importantă sunt simulările, cele două etape de simulări: cea din noiembrie şi din aprilie. Aici a contat foarte mult că lucrările s-au întors la şcoală, au fost văzute de părinţi, de profesori şi de copii. Copilul nu a mai putut să spună că a făcut, dar nu a fost apreciat la adevărata lui valoare”, afirmă Cuibus.
La prima simulare, au fost înregistrate 311 note între 1 şi 2, iar la a doua simulare, 115 note, iar în examenul propriu-zis, 17. Note între 2 şi 3, au fost contabilizate 564 la prima simulare, la a doua simulare, 333, iar la examen 45.