Leul s-a decuplat ieri de evoluțiile depreciative din regiune și s-a întărit ușor față de euro, în timp ce euro revine spre pragul de 4 lei.
În contextul în care, din toamnă, circa 100.000 de studenţi vor începe un nou an universitar, în următoarele două luni chiriile vor exploda. Apartamentele din Cluj-Napoca rămân cele mai scumpe din ţară, cu o valoare medie de 1.522 de euro pe metru pătrat.
Producătorii de automobile noi se concentrează în ultima perioadă pe producția SUV-urilor sau a crossoverelor, însă costurile tot mai mari ale combustibilului a dus la o creștere record pe piața de auto rulate din întreaga lume a unui alt segment, al automobilelor de clasă mică.
Odată trecută criza politică țesută în jurul demiterii procurorului șef al DNA, evoluția leului a fost influențată de nivelul aversiunii față de risc, care a majorat plasamentele în „monedele refugiu", cum sunt dolarul american, yenul japonez sau francul elvețian.
Demiterea d-nei Kovesi din fruntea DNA dar și reducerea aversiunii față de risc care s-a manifestat la nivelul monedelor din regiune, au permis leului să se aprecieze față de euro și francul elvețian iar indicilor ROBOR să își frâneze creșterile.
Demiterea dnei Kovesi din funcția de șef al DNA a pus capăt tensiunilor politice care ar fi putut să se încheie cu suspendarea președintelui Iohannis. Aceasta a permis leului să se aprecieze față de principalele valute iar indicii ROBOR și-au stopat creșterea.
Câştigul salarial mediu nominal brut s-a situat în mai 2018 la 4.494 lei, cu 0,4% mai mic decât în aprilie 2018, iar cel net la 2.704 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 9 lei (0,3%).
Perechea euro/leu a avut în perioada analizată un parcurs calm, chiar dacă BNR a decis să mențină dobânda de politică monetară la nivelul de 2,50%.