monitorulcj.ro Menu
Economie

Pensii 2021. Schimbare majoră în ceea ce privește distribuirea pensiilor

Pensii 2021. Se schimbă modul de distribuire a pensiilor în România. Pensionarii din zonele rurale vor fi cei mai afectați.

Pensii 2021. Schimbare majoră în ceea ce privește distribuirea pensiilor

 

 


Pensii 2021. Pensionarii vor avea parte de o schimbare majoră în ceea ce privește distribuirea pensiilor. Oamenii nu vor mai primi pensiile cash, ci prin intermediul unui sistem de carduri. Vor fi amplasate bancomate pe raza comunelor și a satelor, tocmai pentru ca bătrânii să poată accesa banii.

Directorul general al Poștei Române, Horia Grigorescu, a anunțat această schimbare.


„Practic, compania a avut foarte mult de suferit, pentru că, spre exemplu, instanţele de judecată nu mai aveau termene de judecată, nu se mai trimiteau cereri de chemare în judecată, citaţii ş.a.m.d. De asemenea, ANAF-ul nu mai trimitea somaţii, nu mai demara proceduri de executare silită. (…)

Suntem conştienţi că pensiile de stat nu vor mai fi distribuite fizic într-un orizont de timp mediu şi de la această realitate va trebui să plecăm dacă vrem să punem bazele unei supravieţuiri reale a Poştei Române, să rămână un jucător important pe această piaţă", a spus Grigorescu.


Pensii 2021. Rezultatele se vor vedea în câțiva ani

Potrivit lui Grigorescu, rezultatele vor veni peste doi ani . Momentan se lucrează la procesul de implementare a bancomatelor în zonele rurale din țară.

„Compania are în derulare un proiect în urma căruia, dacă se va concretiza, va permite Poştei Române să doteze localităţile rurale şi mici urbane cu bancomate, cu POS-uri, cu servicii financiare în interiorul oficiilor poştale.


Rezultatele acestui proiect se vor vedea peste 2-3 ani. Vorbim şi de constituirea de conturi poştale care, în viitor, vor migra către veritabile conturi bancare.Astfel, venim în sprijinul oamenilor care nu au acces la servicii financiare, dar şi în sprijinul companiei, în supravieţuirea şi reconstruirea acestei companii în viitor", a precizat Horia Grigorescu, pentru Profit.

Horia Grigorescu susține că "Poşta a strâns cureaua cât a putut, din toate perspectivele, pe zona cheltuielilor inutile, a economisit fiecare bănuţ, a profitat de toate facilităţile fiscale existente şi a reuşit, astfel, să achite datoriile istorice la stat, 135 milioane de lei".


Pensii 2021. Noul soft a intrat în funcţiune

Ministrul Muncii, Raluca Turcan a spus că noul soft care va colecta toate datele din cele 5 milioane de dosare de pesnii este folosit folosit în procesul de evaluare a dosarelor din toată țara.

„Softul include o matrice de colectare detaliată a datelor din aceste dosare tocmai pentru a permite, ulterior, recalcularea pensiilor în funcție de formula pe care o va stabili noua lege, după dezbaterea ei în Parlament.

În paralel cu identificarea soluției tehnice pentru colectarea datelor - softul prezentat astăzi, avansăm cu proiectul legislativ de reformă a sistemului public de pensii, aflat acum în lucru la Ministerul Muncii", a explicat Raluca Turcan.

CITEȘTE ȘI:

Când vor fi plătite pensiile pe luna ianuarie 2021? Anunțul ministrului Muncii