monitorulcj.ro Menu
Economie

Ministrul Muncii a explicat ce se întâmplă cu pensiile din septembrie!

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, susține că pensiile vor ajunge la timp la beneficiari în luna septembrie.

Ministrul Muncii a explicat ce se întâmplă cu pensiile din septembrie!


 

Aceasta a declarat că este implicată, în mod direct, în activitatea tehnică care se desfățoară în cadrul Casei Naționale de Pensii Publice pentru tipărirea fluturaților.


 

„Vom fi la timp, vom fi în grafic, pensiile se vor da la începutul lunii septembrie”, a declarat ea duminică.


O parte din pensii sunt gata

„Suntem deja gata cu pensiile pentru agricultori, suntem aproape gata cu pensiile de stat acordate în numerar prin Poșta Română asigurându-mă că și acolo lucrurile sunt planificate de așa manieră încât să nu existe nicio întârziere. Deja am început pentru o parte dintre județe tipărirea cupoanelor pentru pensiile celor care primesc pe card, mergem în paralel, se lucrează cu toată seriozitatea”, a adăugat ministrul Muncii.

S-a anunțat deja că Guvernul va crește pensiile cu 14%, precizând că este o creștere „extrem de mare” în contextul crizei în care se află România, însă Guvernul se angajează să finanțeze această creștere și anii următori.


„Este o creștere extrem de mare care ne angajăm să o putem finanța atât pe anul viitor, cât și pe anii care vor urma. În ceea ce privește alte creșteri ulterioare, orice altă decizie de creștere a pensiilor va fi luată doar pe baza unor analize economice extrem de serioase”, a explicat Ludovic Orban.

CITEȘTE ȘI:



CURS VALUTAR. Ce s-a întâmplat cu euro după o lună calmă?

 

Declarația pe proprie răspundere cerută părinților, „un caz clar în care autoritățile s-au deresponsabilizat”