monitorulcj.ro Menu
Economie

Curs Valutar. Cursul euro stă sub 4,84 lei din 23 iulie

Creșterea dolarului a provocat o reducere a cererii de active considerate riscante, precum monedele de la marginea zonei euro.

Curs Valutar. Cursul euro stă sub 4,84 lei din 23 iulie

 

 


Cursul euro a crescut joi de la 4,8390 la 4,8396 lei. Piața valutară s-a deschis la maximul de 4,843 lei după care cotațiile au coborât până la un minim de 4,837 lei.

 


A trecut o lună de când cursul euro nu a mai trecut de 4,84 lei, evoluție de care se face „vinovată" și BNR.

Publicarea minutei întâlnirii de luna trecută a conducerii Rezervei Federale americane a relevat faptul că economia SUA începe să își revină din criza provocată de pandemie, piața muncii dând semne clare de recuperare. Cu toate acestea analiștii consideră că dobânda-cheie, care în prezent se situează la 0 – 0,25%, nu va trece în teritoriu negativ dar nici nu se așteaptă la o creștere rapidă a acesteia.


Informațiile au permis speculatorilor să își marcheze profiturile. De la un maxim al ultimilor doi ani de 1,1954 dolari, euro a scăzut joi la 1,1813 – 1,1869 dolari.

În aceste condiții, cursul monedei americane a urcat de la 4,0550 la 4,0882 lei.


Moneda elvețiană scădea la 1,078 – 1,084 franci/euro ceea ce a făcut ca media ei să coboare de la 4,4857 la 4,4838 lei.

Lira sterlină a scăzut

Cursul lirei sterline a scăzut de la 5,3653 la 5,3612 lei.


Volatilitatea unciei de aur de pe piețele specializate rămâne una ridicată. După creșterea de miercuri la aproape 2.000 dolari, joi cotațiile au scăzut la 1.926 – 1.954 dolari. Această evoluție a făcut ca prețul gramului de aur stabilit de BNR să coboare de la 259,1928 la 253,5853 lei.

Scăderea dobânzii de politică monetară de la 1,75 la 1,50% continuă să inluențeze evoluția indicilor ROBOR, a căror valoare a coborât sub nivelul indicelui de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) care este de 2,41%.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 1,99 la 1,98%, valoare apropiată de cea înregistrată în 18 ianuarie 2018.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 2,06 la 2,05%, o valoare apropiată fiind atinsă la începutul lui ianuarie 2018. Indicele la 12 luni a alunecat de la 2,15 la 2,13%.

Media monedei poloneze a crescut de la 4,3864 la 4,3991 lei. Piața maghiară este închisă joi și vineri cu ocazia zilei Sfântului Ștefan.

Aprecierea monedei americane a provocat scăderea bitcoin pe platformele specializate la 11.700 – 11.800 dolari, după creșterea de luni și marți până aproape de 12.500 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

de Radu Georgescu

CITEȘTE ȘI:

 

 

HoReCa protestează împotriva Guvernului! Terasele nu vor servi clienții într-un anumit interval orar

 

 

25.000 de pensionari din Cluj trăiesc la limita sărăciei. Cu 300 de lei pe lună!