monitorulcj.ro Menu
Economie

Ialomiţianu dă asigurări de stabilitate fiscală pentru atragerea investitorilor

Ministrul Finanţelor Publice a declarat că în cursul anului următor cota de 16% se va menţine şi că impozitele nu vor fi modificate.

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a subliniat că viitoarea construcţie bugetară se va baza pe legislaţia care este acum în vigoare.

Ialomiţianu, prezent ieri la Cluj-Napoca, a declarat că doreşte reducerea contribuţiilor sociale pentru angajatori, dar a precizat că există şi pericolul ca peste o vreme această măsură să fie compensată de mărirea altor impozite, aşa cum s-a întâmplat în Ungaria sau Bulgaria.

Investiţii, nu populism

Stabilitatea fiscală are rolul de a atrage investiţiile, element care are prioritate în detrimentul majorărilor salariale. „Dacă nu vom reuşi să revenim cu salariile în 2012 sau procentul va fi mai mic, acest procent va fi datorită politicii sănătoase a Guvernului Boc de a da bani pentru investiţii”, a spus Ialomiţianu.

Măsurile non-populiste sunt însoţite de reducerea cheltuielilor de achiziţie a obiectelor de inventar şi a vehiculele, a mai precizat ministrul. „Legat de cheltuielile de funcţionare a statului, avem două măsuri concrete şi anume controlul angajărilor şi interzicerea achiziţionării de birotică şi autoturisme”, a explicat Ialomiţianu.

Prognoza de creştere economică, în scădere

Gheorghe Ialomiţianu a spus şi că prognoza de creştere a României va fi modificată, din cauza situaţiei din lume, mai ales din Europa, dar s-a arătat optimist că această schimbare nu va fi prea mare.

„Pentru 2012 am avut o prognoză de creştere economică discutată cu FMI între 3,5 şi 4 la sută. Sigur că ce se întâmplă pe pieţele financiare, ce se întâmplă în celelalte ţări, ne afectează şi pe noi. Exportul se face în Spania, Italia, Franţa, care au probleme, iar ieşirea din recesiune s-a bazat în mare măsură pe export. Vom fi obligaţi să revizuim prognoza de creştere economică şi să sperăm că nu prea mult. În 2012, dacă exteriorul nu ne furnizează veşti bune, o să mergem pe politica de investiţii, să avem o creştere sustenabilă”, a declarat Ialomiţianu.

Prezent la Cluj pentru a explica Codul Fiscal

Gheorghe Ialomiţianu a avut la Cluj-Napoca întâlniri cu reprezentanţii Direcţiilor Finanţelor Publice din judeţele din Ardeal, cu mediul de afaceri şi cu reprezentanţii PDL, partid din care face parte.

Scopul vizitei a fost clarificarea nelămuririlor referitoare la modificările aduse de noul cod fiscal. „Am vrut să mă asigur că cei din Direcţiile Finanţelor Publice din Cluj şi judeţele limitrofe au înţeles modificările din Codul Fiscal. Le-am atras atenţia că trebuie să îmbunătăţească relaţiile cu mediul de afaceri, să aibă întâlniri lunare, pentru că numai aşa putem avea o relaţie foarte bună”, a spus el. Ministrul a declarat că pentru îmbunătăţirea comunicării va emite inclusiv un ordin de ministru. „O să am în lucru un ordin de ministru în care oblig ca orice modificare în situaţia fiscală, stingere de obligaţii, anumite probleme privind conţinutul unei declaraţii să fie comunicate agentului economic în timp util, aşa cum prevede Codul de procedură”, a precizat ministrul Finanţelor Publice. Potrivit acestuia, pe lângă probleme de comunicare a mediului de afaceri cu direcţiile de finanţe, o altă problemă reclamată de intreprinzători vizează accelerarea rambursărilor de TVA.

Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu

„O să am în lucru un ordin de ministru în care oblig ca orice modificare în situaţia fiscală, stingere de obligaţii, anumite probleme privind conţinutul unei declaraţii să fie comunicate agentului economic în timp util, aşa cum prevede Codul de procedură.”