Economie
7.000 de locuințe livrate în Cluj în 2019? Clujenii își cumpără case din resurse proprii!
Piața rezidențială din Cluj-Napoca ar putea înregistra în 2019 cele mai bune rezultate din istoria sa modernă.
Numărul de locuințe livrate în oraș și împrejurimi ar urma să se situeze la un nivel similar cu cel înregistrat în 2018, când s-a înregistrat un record absolut, de circa 7.000 de locuințe. Tot mai multe proiecte mixte se dezvoltă în interiorul orașului, cu multiple facilități și cu o componentă de birouri. Noul record de livrări depinde de respectarea graficelor de construcție din partea dezvoltatorilor, dar și de rapiditatea cu care vor fi întocmite procesele de recepție a lucrărilor.
De asemenea, prețurile s-au majorat cu aproximativ 10% în 2019, în timp ce gradul de absorbție al locuințelor predate în acest an s-a menținut la un nivel extrem de ridicat, de peste 90% până la predare. În plus, aproximativ 80% dintre persoanele fizice care achiziționează o locuință în oraș, realizează tranzacția din resurse financiare proprii, Cluj-Napoca fiind o piață atipică din acest punct de vedere, proporția cash-credit fiind inversată în alte piețe rezidențiale regionale din țară.
Constanța și Timișoara reprezintă următoarele piețe rezidențiale, cu aproximativ 4.000 de locuințe terminate anual, în principal datorită avântului luat de localitățile limitrofe. Brașov, Sibiu, Iași și Oradea sunt celelalte piețe rezidențiale în care sunt predate anual peste 1.000 de locuințe, Craiova având premisele de a intra în 2019 în rândul acestora, potrivit raportului de piață „SVN Residential Market Gernome Toamna 2019”, întocmit de o companie de consultanță imobiliară.
„2019 a fost un an bun pentru piața rezidențială clujeană. Prețurile au continuat să crească, nu se pot găsi aproape deloc apartamente finalizate și nevândute de către dezvoltator, iar oferta a început să fie tot mai variată, mai ales în zone semi-centrale și în proiecte de dimensiuni mari și care includ numeroase facilități, spații de birouri și comerciale. 2020 și următorii ani vor fi interesanți, cu o cerere relativ constantă, dar și cu un potențial redus de livrări în viitor, în absența unor noi autorizații”, a precizat Anamaria Burcă, reprezentantul companiei de consultanță imobiliară.