Economie
ANALIZĂ. Mișcări minore ale cursului euro
Volatilitatea piețelor internaționale era minimă, investitorii așteptând decizia de politică monetară a Rezervei Federale americane, evoluție care s-a reflectat și asupra monedelor de la marginea zonei euro.
Cursul euro a crescut ușor, de la 4,7567 la 4,7572 lei, într-o ședință în care transferurile se realizau în culoarul 4,754 – 4,759 lei, iar cele de la ora 14:00 se efectuau în jurul valorii de 4,758 lei.
Deprecierea monedei americane față de cea europeană, a provocat o scădere a mediei acesteia de la 4,2927 la 4,2765 lei.
Moneda elvețiană stagna în culoarul 1,102 – 1,105 franci/euro, astfel că media ei a urcat de la 4,3111 la 4,3120 lei.
Presiunea pe leu s-ar putea accentua, după ce Ministerul Finanțelor a anunțat că bugetul general consolidat, care include atât cel de stat, cât şi cele de pensii şi de şomaj, a încheiat primele 9 luni cu un deficit de 26,97 miliarde lei, echivalentul a 2,6% din PIB, cu 60,5% mai mare faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului trecut.
Uncia de aur fluctua pe piețele specializate în culoarul 1.488 – 1.494 dolari, ceea ce a făcut ca preţul gramului de aur stabilit de BNR să urce de la 205,1682 la 205,3068 lei.
Indicii ROBOR s-au menținut pe ușoara pantă descendentă care s-a creionat în ultimele zile.
Cel la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 3,03 la 3,01%, cel mai scăzut nivel al ultimelor zece luni, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,08%, valoare care se mai înregistra în ultima parte a lunii iunie.
Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a alunecat de la 3,15 la 3,14%, iar cel la 12 luni a scăzut de la 3,20 la 3,19%.
În regiune, moneda poloneză se aprecia față de euro la 4,26 – 4,273 zloți, insă cea maghiară se deprecia la 329,1 – 330,2 forinți.
Pereche euro fluctua în culoarul 1,1102 – 1,1127 dolari. Piețele mizau pe o tăiere a dobânzii-cheie din SUA de la 1,75 – 2% la 1,50 – 1,75%.
Bitcoin a reînceput să scadă pe platformele specializate, la 9.100 – 9.500 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00
de Radu Georgescu