monitorulcj.ro Menu
Economie

Prețurile din cartierele “de fițe” ale Clujului se prăbușesc

Prețul apartamentelor de vânzare continuă a doua lună pe corecții în Cluj-Napoca.

Prețurile apartamentelor de vânzare au continuat să înregistreze o scădere ușoară și în luna septembrie. Comparativ cu luna august prețul mediu al apartamentelor a scăzut cu 36 de euro de la 1484 euro/mp în luna august la 1448 euro/mp în luna septembrie.

Scăderi importante de preț în mai multe cartiere clujene


O scădere spectaculoasă de preț a fost înregistrată în cartierul Andrei Mureșanu, acolo unde prețul mediu a scăzut în luna septembrie cu 337 de euro/mp, de la 2007 euro/mp în luna august la 1670 euro/mp în luna septembrie. O altă scădere importantă a prețului mediu de vânzare al apartamentelor s-a înregistrat în cartierul Europa, 118 euro/mp de la 1501 euro/mp în luna august la 1383 euro/mp în luna septembrie.

Urmează apoi cartierul Gruia unde prețul mediu în luna septembrie a fost de 1471 euro/mp, cu 101 euro mai mic decât în luna august când prețul a fost 1572 euro/mp.  Una dintre cele mai mari scăderi de prețuri a fost înregistrată în Baciu 161 euro/mp. Astfel în luna septembrie prețul mediu a fost de 833 euro/mp, comparativ cu luna august când prețul a fost 994 euro/mp.


Cu doar două excepții, toate cartierele au înregistrat scăderi de prețuri la apartamente de vânzare comparative cu luna august, diferențe cuprinse între 1-47 de euro/mp.

Claudia Rus, broker la Blitz Imobiliare, a remarcat că imobilele vândute în luna septembrie au fost în mare parte oferte lansate la vânzare de mult timp, care au stat pe piață mai bine de 6 luni, și a fost necesară o reducere periodică a prețului pentru a le aduce la o valoare vandabilă.


Creștere spectaculoasă de preț în cartierul Plopilor

Cartierul Plopilor a avut pe parcursul anului cele mai mari diferențe de prețuri înregistrate de la o lună la alta. În septembrie, prețul a fost mai mare cu 351 de euro comparativ cu luna august. De la 1638 de euro/mp în luna august prețul a urcat în luna septembrie la 1989 euro/mp. Cel de-al doilea cartier în care prețul mediu a crescut în septembrie este Grigorescu. Aici în luna august prețul a fost de 1380 euro/mp mai mic cu 77 de euro față de luna septembrie când prețul a urcat la 1457 euro/mp.


În așteptarea studenților, prețul chiriilor a scăzut ușor

Proprietarii de apartamente au scăzut ușor prețurile în luna septembrie pentru a-i ademeni pe studenți. Astfel, în luna septembrie prețul mediu a fost de 454 euro/mp, o scădere de 13 euro/mp comparativ cu luna august când prețul înregistrat a fost de 467 euro/mp.


”Pentru închirieri urmează o perioadă în care prețul va coborî ușor pentru ofertele rămase sau nou apărute, dat fiind că se înregistrează și o scadere a cereri” a declarat Bogdan Lucaciu, broker.

Sunt două cartiere în care prețul chiriilor a crescut spectaculos: Grigorescu, cu o creștere de 61 euro/mp de la 366 euro/mp în august la 427 euro/mp în septembrie, și cartierul Între Lacuri unde creșterea a fost de 45 euro/mp de la 582 euro/mp în luna august la 627 euro/mp în luna septembrie.

Apartamentele vechi sunt, din nou, mai scumpe decât cele noi

În Cluj-Napoca, marja de creștere a prețurilor s-a situat, în septembrie, la egalitate cu cea consemnată la nivel național: apartamentele costă, per ansamblu, cu 0,6% mai mult decât la finele lui august, respectiv 1.640 de euro pe metru pătrat util, față de 1.631 de euro pe metru pătrat, arată o analiză imobiliare.ro. Cele două segmente de piață analizate au avut, în mod interesant, evoluții contrastante: locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,8% (de la 1.627 la 1.656 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile locative nou-construite s-au ieftinit cu 0,9% (de la 1.636 la 1.622 de euro pe metru pătrat). Apartamentele vechi din Cluj-Napoca sunt, astfel, din nou, mai scumpe decât cele noi.