monitorulcj.ro Menu
Economie

ANALIZĂ. Leul s-a apreciat față de euro și dolar

Moneda națională a avut o evoluție apreciativă față de cea europeană și americană, piața valutară punându-și speranțe în viitorul cabinet care se va forma după căderea celui PSD.

Cursul euro a scăzut de la 4,7582 lei, maximul ultimelor mai mult de patru luni, la 4,7536 lei, într-o ședință în care transferurile s-au efectuat în culoarul 4,751 – 4,757 lei. Cele de la ora 14:00 se efectuau în jurul valorii de 4,755 lei.
Media monedei americane, care se deprecia  față de euro, a scăzut de la 4,3186 la 4,3072 lei.
Moneda elvețiană fluctua în culoarul 1,097 – 1,101 franci/euro, în ușoară aprecierea față de vineri, iar media ei a crescut de la 4,3262 la 4,3479 lei.
Uncia de aur sa menținut  pe piețele specializate sub pragul de 1.500 dolari și fluctua în culoarul 1.486 – 1.497 dolari. Aceasta a făcut ca preţul gramului de aur stabilit de BNR să scadă de la 207,6010 la 206,8906 lei.
BNR a continuat să atragă de la băncile comerciale surplusul de lichiditate din piață. Prin operațiunea de tip repo de luni au fost plasate în depozite cu scadenţa la o săptămână aproape 7,2 miliarde lei, la o dobândă de 2,5% egală cu cea de politică monetară.
Cantitatea mare de lei din piață a produs scăderea indicelui ROBOR, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, de la 3,0 la 3,06%, minimul ultimelei luni, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,12%, în a patra ședință.
Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,18%, iar cel la 12 luni la 3,23%.
Anunțul făcut de președintele Trump referitor la încheiarea unui acord comercial cu China, stabilizat perechea euro/dolar la 1,1014 – 1,1043 dolari.
Bitcoin fluctua pe  platformele specializate într-un culoar foarte îngust, 8.280.- 8.380 dolari. Atenția era îndreptată către întâlnirea secretă de la Geneva a membrilor fondatori ai proiectului Libra, inițiat de Facebook.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

de Radu Georgescu