monitorulcj.ro Menu
Economie

ANALIZĂ. Euro privește din nou spre 4,74 lei

Prima săptămână de toamnă nu a adus schimbări semnificative în privința perechii euro/leu, care stagnează, cu mici excepții, de la începutul lui iunie între 4,72 și 4,74 lei.

Perioada analizată a debutat cu un minim de 4,7230 și s-a terminat la 4,7332 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,73 – 4,736, cu închiderea la 4,732 lei.

Următoarele săptămâni urmează să aducă o evoluție descendentă a leului, în special ca urmare a majorării deficitelor de cont și comercial, diferențialul dintre importuri și exporturi crescând constant.


Prăpastia s-ar putea adânci ca o consecință a posibilității ca economia zonei euro să intre, cel puțin, în recesiune tehnică, așa cum este cazul celei a Germaniei.

Aceasta pune în pericol ținta de creștere economică de 5,5% pe care și-a propus-o PSD pentru acest an și poate confirma prognozele Standard & Poor's, care anticipa recent că majorarea PIB va rămâne sub 4%, și se va micșora în următorii ani din cauza încetinirii cererii externe, a reducerii ritmului de creștere a salariilor și a unui mediu fiscal mai neutru. În opinia FMI creșterea din acest an va fi de doar 3,1%. Mai optimistă este Comisia Europeană care anticipează un avans de 4%.


Nici confirmarea INS a creșterii economiei româneşti în al doilea trimestru cu 4,4% nu oferă mai multe speranțe pentru o posibilă recuperare în ultima parte a anului, atâta vreme cât golurile din buget, rezultat al politicilor superpopuliste, sunt de cel puțin 9 miliarde lei, cum a precizat Călin Popescu Tăriceanu în momentul ruperii alianței cu PSD.

Cursul dolarului american a crescut la 4,3195 lei, valoare care nu a mai fost atinsă de la începutul lui 2017, dar a scăzut apoi la 4,2827 lei, pentru a încheia intervalul la 4,2908 lei.


Moneda elvețiană s-a apreciat pe piețele internaționale până la 1,082 dar la finalul perioadei s-a depreciat la 1,088 – 1,093 franci/euro, astfel că media ei a urcat la 4,3644 lei, care a mai fost atinsă în 27 ianuarie 1015, dar a coborât apoi la 4,3338 lei.

Aprecierea monedei americane și creșterea unciei de aur pe piețele specializate la 1.535 dolari, au făcut ca BNR să stabilească un preț al gramului de aur de 212,9744 lei, valoarea care a reprezentat un nou record istoric, al zecelea înregistrat de la începutul lunii trecute. La sfârșitul perioadei, uncia a coborât până la 1.503 dolari iar gramul a scăzut la 207,5519 lei.


Indicii ROBOR au înregistrat o evoluție descendentă, Cel la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a încheiat intervalul la 3,04%, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 3,13%. Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,18%, iar cel la 12 luni la 3,23%.

Perechea euro/dolar a scăzut la 1,0926 dolari, valoare pe care a mai atins-o în primăvara lui 2017, dar a urcat la finalul intervalului la 1,1020 – 1,1057 dolari, când piețele americane s-au închis la 1,1030 dolari.


La aprecierea monedei unice au contribuit și datele publicate de Departamentul Muncii din SUA, conform cărora în august au fost create doar 130.000 noi slujbe, față de previziunile analiștilor care mizau pe un număr de 171.000.

Jerome Powell, președintele Fed, a declarat că banca centrală americană este gata să micșoreze dobânda sa cheie, chiar dacă nu există, pe termen scurt, semne ale unei intrări în recesiune. O astfel de măsură va conduce la deprecierea dolarului.

Pe parcursul perioadei, bitcoin a urcat pe platformele specializate de la 9.600 la 10.900 dolari, și a încheiat-o la 10.300 dolari.

Analiza cuprinde perioada 2 – 6 septembrie.

Radu Georgescu

Etichete: curs valutar euro robor