monitorulcj.ro Menu
Economie

Cum să-ţi “creşti” IMM-ul? Sfaturi practice şi teorie.

Conferinţa regională organizată vineri la Cluj-Napoca s-a dovedit o sursă de idei pentru dezvoltarea IMM-urilor şi pentru facilitarea creşterii economice.

Soluţiile au venit de la reprezentanţii mediului economic, dar şi de la universitari.

Legătura directă dintre creşterea afacerilor şi creşterea bugetului alocat sectorului Cercetare-Dezvoltare din cadrul întreprinderilor, continuarea creării de reţele de IMM-uri  şi propunerea de plată a impozitului o dată pe an, sunt doar câteva dintre soluţiile de creştere a afacerilor întreprinderilor mici şi mijlocii.

Conferinţa a fost organizată pentru diseminarea rezultatelor proiectului “NETIMM - Crearea de reţele de Întreprinderi Mici şi Mijlocii (IMM-uri) - modalitate inovativă de creştere a competitivităţii şi adaptabilităţii IMM-urilor din România”, cofinanţat din Fondul Social European, dezvoltat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) împreună cu parteneri din Germania, care a vizat crearea de reţele de IMM-uri în diverse domenii de activitate: consultanţă, turism, construcţii.

Importanţa creării de reţele de IMM-uri

Printre avantajele creerii acestor reţele se numără schimbul de informaţii şi cunoştinţe între IMM-uri, dezvoltarea relaţiilor de colaborare dintre firmele care fac parte din reţea, precum şi creşterea vizibilităţii domeniului de activitate al firmelor

Prof. univ. dr. Ioan Mintaş s-a referit în cadrul conferinţei la reţelele de construcţii, iar lectorii universitari Florin Anghel, Ciprian Nicolescu şi Mădălina Ţală la cele de consultanţă, tematice şi de turism.

Importanţa reţelelor de lucru pentru dezvoltarea mediului de afaceri a fost evidenţiată, de asemenea, de prof. univ. dr. Vasile Soporan de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi de vicepreşedintele CNIPMMR şi preşedinte al Federaţiei Patronatelor IMM din Regiunea Nord Vest, economistul Augustin Feneşan.

Investiţii în evoluţie

Identificarea de noi servicii şi produse, precum şi perfecţionarea celor existente trebuie să constituie una dintre priorităţile întreprinderilor pentru a se păstra competitive pe piaţă. Investiţiilor în cercetare şi dezvoltare trebuie să li se acorde, prin urmare, o mai mare atenţie de către companii, fiind una dintre modalităţile de recuperare a decalajelor dintre România şi ţările dezvoltate din Uniunea Europeană.

“În 2009, România a avut un nivel al cheltuielilor brute pentru Cercetare-Dezvoltare (0,47% din PIB) de aproximativ 4,3 ori mai mic decât cel înregistrat la nivelul UE (2,01% din PIB), fapt ce conduce, contrar aspiraţiilor, la accentuarea decalajelor. O altă caracteristică nefavorabilă derivă din structura acestor cheltuieli, doar 34,8 % din acestea fiind realizate de societăţi comerciale private, ca urmare a subcapitalizării firmelor româneşti şi lipsei unor stimulente fiscale care să sprijine activităţile de Cercetare-Dezvoltare”, a spus Ovidiu Nicolescu, preşedintele CNIPMMR, prezent la conferinţă. El a prezentat şi propunerile CNIPMMR privind sprijinirea activităţilor de Cercetare-Dezvoltare din România, după modelul bunelor practici din Austria, Cehia, Franţa, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia, Spania şi Ungaria.

Plata anuală a impozitului pe profit

Preşedintele CNIPMMR a propus actualului guvern un set de 8 măsuri economice pentru a sprijini IMM-urile în această perioadă dificilă din punct de vedere economic. Printre aceste măsuri se numără calcularea şi achitarea anuală a impozitului de către IMM-uri, în prezent aceasta făcîndu-se trimestrial.

Actualul sistem de plată duce de decapitalizarea IMM-urilor, în opinia lui Ovidiu Nicolescu, deoarece prin achitarea anuală a impozitului întreprinderile ar beneficia de mai multe resurse financiare cu care să-şi desfăşoare activitatea, ceea ce ar duce la sporirea profitului şi, implicit, la colectarea unui impozit mai mare. Alte măsuri propuse de CNIPMMR vizează introducerea loteriei bonurilor fiscale, compensarea obligaţiilor IMM-urilor către stat cu datoriile pe care statul le are către unele IMM-uri, alocarea, din bugetul pe 2010, a 0,3% din Produsul Intern Brut către IMM-uri şi îmbunătăţirea absorţiei fondurilor structurale.

Cursuri de specializare pentru IMM-uri

Ovidiu Nicolescu a anunţat că, în luna septembrie, CNIPMMR lansează seminariile naţionale de specializare pentru IMM-uri, în domeniile drept comercial, relaţii de muncă şi relaţii industriale, care vor fi organizate lunar.

Primul seminar naţional va fi organizat în data de 23 septembrie, la Bucureşti, şi va avea tema “Mijloace de recuperare a creanţelor de la partenerii contractuali rău-platnici din sectorul public sau privat”.

Seminarul se adresează tuturor celor ce îşi administrează direct afacerile, avocaţilor şi consilierilor juridici preocupaţi de perfecţionare şi specializare în soluţionarea speţelor având ca obiect plăţile întârziate, precum şi contabililor care doresc să găsească soluţii pentru recuperarea debitelor.