Economie
ANALIZĂ. Euro a scăzut spre 4,75 lei
În cele trei zile în care piața valutară a fost deschisă leul a avut o evoluție ușor aprecitivă față de euro, însă dolarul și francul elvețian au avut un parcurs ascendent.
Cursul euro a scăzut de la 4,7582 la 4,7561 lei, la sfârșitul săptămânii, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat într-un culoar îngust, 4,754 – 4,76 lei, cu închiderea la 4,756 lei. În cursul serii, euro a continuat să scadă pe piețele internaționale, unde a atins un minim de 4,749 lei.
Media dolarului american a urcat de la 4,2440 la 4,2640 lei. Cotațiile de vineri au fluctuat între 4,239 și 4,271 lei.
Moneda elvețiană a fluctuat pe piețele internaționale între 1,136 și 1,144 franci/euro, iar cursul ei a crescut la sfârșitul perioadei la 4,1770 lei.
Preţul gramului de aur a crescut la finalul săptămânii de la 173,6087 la 174,0989 lei, ca urmare a aprecierii monedei americane. Uncia de aur a urcat pe piețele specializate la aproape 1.280 dolari.
Începând cu data de 2 mai banca centrală publică noul indice IRCC (Indicele de Referinţă pentru Creditele acordate Consumatorilor), care înlocuieşte indicele ROBOR, care continuă să fie utilizat pentru creditele acordate până la data de 30 aprilie.
Indicele IRCC a fost cotat la 2,36%, în timp ce indicele la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a coborât la sfârșitul perioadei de la 3,32 la 3,31%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,39%.
Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a încheiat săptămâna la 3,47%, iar cel la 12 luni a urcat de la 3,51 la 3,52%.
Perechea euro/dolar a avut o evoluție calmă, fluctuând în culoarul 1,1145 – 1,1250 dolari. La sfârșitul intervalului, euro a scăzut până la 1,1135 dolari, dar a recuperat pierderile pe piețele americane, unde a crescut până la 1,1207 cu închiderea la 1,1203 dolari.
Aprecierea dolarului s-a datorat faptului că rata şomajului din Statele Unite a coborât la 3,6%, cel mai scăzut nivel din ultimii 49 de ani, după ce în aprilie au fost create 263.000 noi locuri de muncă, conform Departamentului american al Muncii.
Au urmat apoi noi marcări de profit, investitorii fiind nemulțumiți de creșterea cu 3,2% pe an a salariilor din SUA, considerată drept „anemică" de către analiști.
Reamintim că săptămâna trecută, Comitetul Monetar al Rezervei Federale americane (FOMC) a decis să mențină dobânda sa cheie la 2,25 – 2,50%, însă președintele Donald Trump a solicitat reducerea ratelor cu un punct procentual și să luarea altor măsuri pentru a stimula economia SUA
Volatilitatea criptomonedelor a rămas ridicată. Indicele bitcoin calculat de Bloomberg a încheiat perioada la aproape 5.680 dolari, comparativ cu 5.405 dolari, joi seară.
Analiza cuprinde perioada 29 aprilie – 3 mai.
de Radu Georgescu