monitorulcj.ro Menu
Economie

O nouă ședință de scădere a indicilor ROBOR

De la începutul acestei săptămâni dobânzile interbancare au avut o evoluție descendentă, în condițiile în care se vorbește tot mai mult despre modificarea OUG 114, cunoscută drept „taxa pe lăcomie". Scăderea față de sfârșitul săptămânii trecute este de circa 0,2 puncte procentuale, în cazul indicilor pe termen mediu.

Indicele la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 3,18 la 3,13% iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 3,32 la 3,27%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a alunecat de la 3,44 la 3,42% iar cel la 12 luni a scăzut de la 3,50 la 3,47%.


Calmul de pe piețele internaționale, unde se aștepta ședința de politică monetară a BCE, a permis leului să se aprecieze față de principalele valute.

Cursul euro a scăzut de la 4,7473 la 4,7448 lei, într-o ședință în care transferurile se limitau în culoarul 4,743 – 4,747 lei. Cotația de la ora 14:00 se plasa la 4,744 lei.


Conform unui sondaj realizat de agenția Reuters la începutul acestei luni, leul ar putea scădea până la sfârșitul anului cu circa 1%, care se adaugă celor două procente pierdute în primele două luni din 2018. Maximul ce ar urma să fie atins de euro este de aproape 4,795 lei.

Institutul Naţional de Statistică a reconfirmat creşterea economică din 2018, la 4,1%, semn că economia decelerează. De altfel, în opinia analiștilor de la Banca Transilvania avansul economic din acest an se va limita la 2,8%.


Media dolarului american a scăzut de la 4,2010 la 4,1843 lei, cotațiile din piață fluctuând între 4,191 și 4,198 lei.

Moneda elvețiană stagna pe piețele internaționale la 1,135 – 1,137 franci/euro, iar media ei a coborât de la 4,1802 la 4,1769 lei.


După creșterea de acum două zile, preţul gramului de aur a scăzut la 173,4778 lei, în timp ce valoarea unciei de aur se situa pe piețele internaționale specializate la circa 1.286 dolari,. În cursul dimineții, uncia a coborât pe piețele internaționale la 1.280 dolari, minimul ultimei luni.

Sondajul Reuters oferă o perspectivă mai bună pentru celelalte monede din regiune. Coroana cehă ar urma să se aprecieze cu 2%, zlotul polonez cu 1,1% iar forintul maghiar cu 0,6%.


Volatilitatea perechii euro/dolar se limita la 1,1301 – 1,1321 dolari.

Indicele bitcoin calculat de Bloomberg se menținea ieri la prânz la circa 3.845 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.

Radu Georgescu