monitorulcj.ro Menu
Economie

Cum își aleg românii mașinile? Ce mărci, ce culori și ce tipuri de caroserie preferă?

Femeile aleg mașinile de oraș de 3.000-5.000 euro, bărbații preferă mașinile de familie de 7.500-15.000 euro, arată un studiu realizat de Autovit.ro în luna februarie.

În ceea ce privește bărbații, vechimea și fiabilitatea sunt principalele criterii de achiziție și contează în aceeasi măsură pentru câte un procent de 19% dintre respondenți.Topul este continuat de preț (16%), marca mașinii (13%) și nivelul de siguranță (10%).

Conform studiului, în topul brandurilor auto deținute de majoritatea femeilor se numără Volkswagen (22%), urmat de Opel (11%), Ford (9%) și Audi (7%). Dacă facem referire la intenția de achiziție a femeilor, acestea ar dori să se îndrepte către Volkswagen (20%), BMW (9%), Audi (9%), Opel (8%) și Ford (7%).


Întrebați ce mașini dețin în prezent, bărbații au răspuns cu Volkswagen (22%), Opel (9%), Audi, Ford (8.7%) și Dacia (8%) și intenționează să-și achiziționeze Volkswagen (19%), Audi (13%), BMW (11%), Skoda (8%) sau Mercedes-Benz (7%).

44% dintre femei își caută o mașină de până în 5.000 de euro

Întrebate ce tip de mașină preferă, 43% dintre femei au spus că preferă un automobil mic, potrivit pentru traficul urban. 23% dintre respondente au indicat că apreciază un SUV, pe când 22% ar alege o mașină de familie. Majoritatea bărbaților (35%), în schimb, favorizează în primul rând mașinile de familie, iar 28% dintre ei înclină mai degrabă către un SUV sau mașină de oraș/compactă (19%).


La capitolul motorizare, 51% dintre femei preferă autoturismele pe benzină, pe când același procentaj de bărbați a declarat că le preferă pe cele cu motorizare diesel.

La capitolul culori, autoturismele negre sunt preferate de ambele sexe, însă pe locul doi în topul preferințelor se află autoturismele roșii pentru femei, respectiv autoturismele albastre pentru bărbați.