monitorulcj.ro Menu
Economie

Euro testează, din nou, pragul de 4,77 lei

Chiar dacă BNR a stabilit o medie a euro de 4,7594 lei, în scădere față de cea de vineri de 4,7619 lei, cotațiile au crescut în piața locală până la 4,767 lei, semn că este testat din nou pragul de 4,77 lei. Minimul ședinței a fost de 4,756 lei, iar tranzacțiile de la ora 14:00 se efectuau la 4,766 lei.

Cursul dolarului american a scăzut de la 4,1988 la 4,1876 lei, urmare a deprecierii monedei americane față de de cea europeană. Cotațiile din piață fluctuau între 4,187 și 4,201 lei.

Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,133 și 1,136 franci/euro, iar media ei a alunecat de la 4,1953 la 4,1939 lei.


Preţul gramului de aur a crescut la 179,0612 lei, în timp ce cotația de pe piețele specializate a urcat ieri dimineață la 1.329,65 dolari.

După creșterile înregistrate săptămâna trecută, indicii ROBOR au luat ieri o zi de pauză.


Indicele la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,28%, cel mai ridicat nivel din ultimele trei luni, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 3,41%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a făcut un pas înapoi de la 3,50 la 3,49%, iar cel la 12 luni de la 3,55 la 3,54%.


Monedele din regiune erau stabile fata de euro. Cea poloneză se tranzacționa între 4,333 și 4,342 zloți iar cea maghiară în culoarul 317,1 și 318,2 forinți.

Euro se aprecia ușor față de dolar, investitorii fiind mai interesați de activele considerate mai riscante, ei mizând pe încheierea unui acord comercial între SUA și China. Astfel, perechea fluctua în culoarul 1,1325 – 1,1368 dolari.


Indicele bitcoin calculat de Bloomberg scădea ieri la prânz la 3.775 dolari, făcând astfel un pas înapoi față de vineri seară când a crescut la 3.942 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.


Radu Georgescu

Etichete: bnr curs valutar robor