monitorulcj.ro Menu
Economie

A treia ședință de scădere a cursului euro

Relativa calmare a spiritelor din piața valutară locală au permis leului să se aprecieze în trei ședințe consecutive.

Vinerea trecută euro a atins maximul istoric de 4,7648 lei, pentru ca luni, pe piețele internaționale să fie atins un maxim al cotațiilor de 4,78 lei.

Perioada de depreciere a leului poate fi pusă pe seama creșterii cererii comerciale de valută, dar și pe intrarea în vigoare a OUG nr. 114/2018 privind mai multe măsuri fiscal-bugetare, care include taxa pe activele băncilor şi alte majorări de taxe pentru telecom şi energie, care a creat o stare de tensiune în rândul investitorilor.


Cursul a scăzut ieri de la 4,7601 la 4,7555 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,753 – 4,76 lei. Cotația de la ora 14:00 se plasa la 4,758 lei.

Cel mai ridicat curs de vânzare la casele de schimb bancare îl practica BRD, 4,8330 lei, urmată de Unicredit cu 4,84 lei, respectiv de BCR cu 4,8290 lei.


Media dolarului american a stagnat la 4,16 lei. Cotațiile din piața locală au alunecat la 4,155 – 4,167 lei.

Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale în culoarul 1,133 – 1,136 franci/euro, iar media ei a coborât de la 4,1930 la 4,1768 lei.


Odată reglat nivelul lichidității din piața monetară, după ce companiile și-au achitat taxele și impozitele la bugetul de stat, indicii ROBOR au reînceput să scadă.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 3,10 la 3,06% iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, de la 3,31 la 3,29%. Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a alunecat de la 3,42 la 3,41%, iar cel la 12 luni de la 3,50 la 3,48%.


Monedele din regiune erau stabile față de euro. Cea poloneză se tranzacționa în culoarul 4,289 – 4,3 zloți iar cea maghiară fluctua între 316,7 și 317,6 forinți.

Piețele internaționale erau mai calme ieri, după ce premierul Theresa May a obţinut, cu două luni înainte de Brexit, un mandat să redeschidă negocieri cu Bruxelles.


Indicele bitcoin calculat de Bloomberg urca ieri la prânz spre 3.415 dolari, de la 3.400 dolari, marți seară.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00
analiză realizată de Radu Georgescu