Economie
ANALIZĂ. Cursul euro a revenit la 4,66 lei
După trei săptămâni de stabilizare sub pragul de 4,66 lei, cursul euro a revenit ieri peste acest nivel, în timp ce dolarul american și-a accelerat aprecierea.
Cursul euro a crescut de la 4,6528 la 4,6605 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,655 – 4,661 lei. Cotația de la ora 14:00 se plasa la 4,658 lei.
După scaderea de luni la 4,0769 lei, minimul ultimei luni, media dolarului american a urcat ieri de la 4,0873 la 4,1120 lei, în timp ce cotațiile din piață fluctuau între 4,099 și 4,116 lei.
Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,124 și 1,13 franci/euro, iar media ei a a scăzut de la 4,1373 la 4,1368 lei.
Reglarea lichidității din piața monetară, după ce la sfârșitul lunii trecute a ajuns la scadență o emisiune de titluri de stat în valoare de 8 miliarde de lei, plus cele trei operațiuni de tip repo la care a recurs banca centrală în noiembrie a avut ca efect scăderea nivelului dobânzilor interbancare.
La cele de mai sus se adaugă, ca de obicei în ultima lună a anului, creșterea cheltuielilor pe care la efectueză Finanțele.
Indicele la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,04%, cel mai redus nivel din ultimele cinci luni şi jumătate, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 3,35 la 3,34%.
Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a revenit la valoarea de la sfârșitul săptămânii trecute de 3,44% iar cel la 12 luni a coborât de la 3,53 la 3,52%.
Monedele din regiune aveau o evoluție față de euro, asemănătoare cu cea a leului, de ușoară depreciere. Moneda poloneză se deprecia la 4,296 – 4,304 zloți iar cea maghiară la 323,4 – 323,8 forinți.
Anunțul privind votul de neîncredere în guvernul britanic condus de Theresa May, care se va desfășura în Parlamentul britanic. Casa de pariuri Betfair anunța că premierul britanic are o șansă din două de a rămâne la putere.
Pe acest fond negativ, moneda unică a coborât ieri la 1,131 la 1,1360 dolari, după creșterea de luni la 1,1440 dolari.
Indicele bitcoin calculat de Bloomberg se situa ieri la prânz aproape de 3.400 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.
Radu Georgescu