Economie
A patra ședință cu euro lângă 4,67 lei
Parechea euro/leu a continuat să stagneze în apropierea pragului de 4,67 lei iar indicii ROBOR au revenit pe o ușoară creștere.
Cursul euro a scăzut de la 4,6671 la 4,6668 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,667 și 4,671 lei. Cotațiile de la ora 14:00 fluctuau în jurul valorii de 4,667 lei.
Media dolarului american a crescut de la 4,0651 la 4,0705 lei, maximul ultimelor două luni, în timp ce cotațiile s-au mișcat în culoarul 4,059 – 4,083 lei.
Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,137 și1,142 franci/euro, astfel că media ei a scăzut de la 4,0968 4,0949 lei.
Majoritatea analiștilor anticipează insă o creștere a cursului euro la 4,7 lei, în ultima parte a anului, în condițiile în care se prognozează adâncirea deficitului bugetar, pe fondul menținerii unor politici populiste, care au stopat, în mod semnificativ, investițiile directe ale statului.
De altfel, FMI a revizuit în jos prognoza de creştere economică a României, la 4% în 2018, cu 1,1 puncte sub estimările din aprilie, în timp ce creșterea din 2019 va frâna la 3,4%. Evoluția negativă va fi însoțită de creșterea inflaţiei anuale la 4,7%, pentru anul viitor proiecția de majorare a prețurilor fiind de 2,7%.
Dacă indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat 3,13%, în schimb cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a continuat să creascăel urcând ieri la 3,40%. La rândul lor, indicii ROBOR la luni și 12 luni au urcat la 3,48%, respectiv la 3,53%.
Temerile legate de un eventual Italexit, după ce guvernul de la Roma a anunțat că intenționează să majoreze anul viitor deficitul bugetar la 2,4% din PIB și previziunile în scădere ale FMI în privința economiei mondiale, au penalizat evoluția euro, care a coborât la 1,1432 – 1,15 dolari.
Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg era stabilit ieri la prânz la 6.588,81 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00