monitorulcj.ro Menu
Economie

Cluj-Napoca, Oradea, Arad și Timișoara își unesc forțele împotriva Bucureştiului

Orașele Cluj, Oradea, Arad și Timișoara își unesc forțele în ”Patrulaterala Vestului”, pentru a pune la cale proiecte ce pot obține finanțări europene. Primarii s-au săturat să stea cu mâna întinsă de la București, fără a primi nimic.

Înțelegerea a fost semnată de primarii Nicolae Robu, Emil Boc, Gheorghe Falcă și Ilie Bolojan.

Anunțul a fost făcut, vineri, 28 septembrie, de primarul Timișoarei, Nicolae Robu, la conferința numită ”Urban Talks”, unde au mai participat și omologii lui din Arad și Oradea, mai puțin Emil Boc.


”S-a scurs ceva timp de când noi, domnul primar Bolojan (n.r. Oradea), Falcă (n.r. Arad), Boc (n.r. Cluj-Napoca), am convenit să constituim Patrulaterala Vestului. E o structură informală, menită să ne permită, pe de-o parte, să facem schimb de idei între noi, de experiență, dar și să inițiem împreună proiecte mari, care ies din matca celor patru orașe și au impact regional și răsfrângere națională și europeană. Ce ar însemna să avem o legătură rapidă între cele patru orașe sau o autostradă între cele patru orașe? Pentru că relațiile dintre ele sunt foarte strânse”, a anunțat Nicolae Robu.

”Noi vrem ca în această echipă să dăm și un exemplu național de conlucrare, de cooperare pentru abordarea de proiecte mari, care sunt inaccesibile fiecăruia în parte. În primul rând pentru că nu ai cum să obții o sursă de finanțare dacă vii cu o bucățică dintr-un astfel de proiect mare, trebuie să vii cu întregul. Or, se știe că UE are și proiecte majore și se pot obține bani și direct de la Bruxelles. Sunt mai multe surse de finanțare și noi vrem să ajungem să accedem la ele și vom începe să lucrăm efectiv în cadrul acestei patrulaterale a vestului”, a completat Robu, conform Tion.ro.


Edilul Timișoarei spune că nu dorește să se creadă că în strategia celor patru primari intră doar infrastructura. În egală măsură, potrivit lui Robu, colaborarea lor pune accent pe cultură, pe educație, pe sănătate, pe afaceri.

Potrivit primarului din Arad, Gheorghe Falcă, cele patru orașe au semnat, de fapt, un document de lucru, iar scopul este scoaterea la lumină a frumuseților din fiecare zonă.


”Cele patru orașe au semnat un document de lucru și apoi vrem să semnăm cu alți primari. Sunt patru mari teme, una este Capitală Culturală Europeană. Cultura se poate întinde pe tot ceea ce înseamnă zonele frumoase din Caraș, de potențialul istoric din Hunedoara, de ceea ce înseamnă vinurile din Arad, de ceea ce înseamnă apele termale din Oradea, de ceea ce înseamnă potențialul turistic al Clujului”, a spus și Gheorghe Falcă.

De ce nu, această Alianță ar putea aduce și bani pentru dezvoltarea de autostrăzi și drumuri rapide între acele patru mari orașe.


Primarul Ilie Bolojan a spus numai că acest parteneriat este unul benefic, iar Emil Boc nu a declarat nimic.