monitorulcj.ro Menu
Economie

Un nou zbor către Hurghada, introdus de pe Aeroportul Internaţional "Avram Iancu"

O nouă cursă cu destinaţia Hurghada, Egipt, va fi introdusă luna aceasta, de pe Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" din Cluj-Napoca. Cursele vor fi operaţionale din 26 august, transportul fiind făcut cu o aeronavă de tip Boeing 737.

Destinaţia Egipt a fost întotdeauna foarte căutată de turişti, potrivit lui Cristian Pandel, directorul unei agenţii de turism, chiar dacă în ultimii ani, din cauza problemelor politice din zonă, dorinţa şi posibilităţile turiştilor de a călători în această ţară au fost mult reduse.

"Întotdeauna Egiptul a fost foarte dorit şi multe chartere au fost făcute către această destinaţie. Noi operăm acum din ţară cinci zboruri, din Timişoara, Cluj şi trei din Bucureşti, iar anul viitor vom dubla acest număr de zboruri deoarece condiţiile sunt foarte bune pentru următoarea perioadă, mă refer la preţ-calitate. Numărul românilor care vor să meargă într-o vacanță în Egipt a crescut de 4-5 ori în comparație cu anul trecut. De altfel, primele trei aeronave care vor decola de pe Aeroportul Avram Iancu din Cluj-Napoca sunt pline 100%, ceea ce reflectă și interesul ridicat al clujenilor pentru această destinație. Mai mult, luăm în calcul extinderea perioadei de operare și pe timpul iernii", a spus, miercuri, într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca, Pandel.


Cursa va opera, pentru moment, în perioada de toamnă - iarnă, o dată pe săptămână, duminica, până la sfârşitul anului, inclusiv de Revelion.

"Este singurul zbor operat de o companie românească, mai sunt alte zboruri dar sunt cu companii egiptene. Orarul de zbor este foarte bun, din 9 septembrie va fi de zi, în mijlocul zilei. (...) Operăm anul acesta cinci zboruri din Cluj, către Creta, Rhodos, Antalia, Corfu, Egiptul vine ca o completare. Anul viitor avem în vedere să operăm 10 zboruri din Cluj. Piaţa a crescut foarte mult şi mulţi din zonă nu mai fac doar o vacanţă, se face şi a doua vacanţă, ştiţi că este piaţa de IT, salariile au crescut, şi sunt minim două vacanţe", a mai spus Pandele.


Zborurile charter vor fi efectuate cu o aeronavă de tip Boeing 737 cu o capacitate de 189 de locuri.

În opinia directorului companiei de turism această destinaţie ar putea, în câţiva ani, să egaleze ca popularitate destinaţiile către Turcia, care sunt cele mai căutate de români.


Consulul Egiptului în România, Sherif Nada, prezent la eveniment, a declarat că, de doi ani de când este în România, mulţi oameni îi spun fie că au fost în Egipt, fie că vor să meargă.

"Avem o mare responsabilitate, ca ambasadă, ca guvern, să asigurăm toate facilităţile, toate lucrurile esenţiale pentru a ne întâmpina turiştii români. (...) Sper ca acesta să fie doar începutul operării din Cluj, care sper să se extindă, există un potenţial foarte mare, sunt multe locuri în Egipt care merită văzute. (...) Vreau să vă asigur că în Egipt situaţia este stabilă, din punct de vedere al securităţii şi economic, iar turismul a crescut în ultimii doi ani. Egipt este o destinație sigură, multi-culturală, care satisface toate dorințele și așteptările turiștilor. Ne bucură interesul ridicat al românilor pentru Egipt și credem că acest lucru va duce la lansarea de noi produse turistice, inclusiv către Sharm el Sheikh sau Cairo", a spus Sherif Nada, care a amintit că în Egipt turiştii pot întâlni atât cultura greacă, romană, islamică şi coptă, care pot fi admirate între graniţele aceleiaşi ţări.


Cei mai mulți turiști străini care își fac vacanțele în Egipt vin din Germania; nemții sunt urmați de italieni, scandinavi, polonezi, cehi și ucraineni.

Aeroportul Internațional Cluj oferă zboruri regulate din 45 de locații din 21 de țări. Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj a încheiat anul 2017 cu peste două milioane şi jumătate de pasageri, ceea ce a însemnat o creştere cu 50% a faţă de anul anterior, susține directorul Aeroportului Cluj, David Ciceo.


Va reuși Egiptul să doboare Antalya?

Anul trecut, în topul destinațiilor charter de pe Aeroportul Cluj s-a situat Antalya.

“Poate nu într-un an, dar Antalya va detrona Egiptul. Antalya e un brand, dar se întâmplă să avem un recul, din cauza cererii foarte mari, cresc prețurile. Anul viitor, preţurile vor fi mai mari cu 10%, va fi o problemă la cazare, dar Egiptul va lua o parte din clientela Antalya. Peste câţiva ani Egiptul va putea concura cu destinaţia Turcia”, spun reprezentanții agenției de turism.