Economie
ANALIZĂ. Leul a ocolit criza politică
Chiar dacă piața locală a fost închisă cu ocazia Zilei de 1 mai, cele internaționale au marcat aprecierea leului față de euro, chiar dacă la nivel regional se inregistrau scăderi consistente.
Comparativ cu finalul lui martie, modificările cursului euro au fost minore. În schimb, dolarul s-a apreciat cu 7 bani iar francul elvețian a pierdut 7,15 bani.
Cotațiile raportului euro/leu coborau ieri de la 4,657 – 4,663, în ultima ședință din aprilie, când cursul a fost stabilit la 4,6589 lei, la 4,652 – 4,661 lei.
În schimb, moneda poloneză se deprecia față de euro la 4,236 – 4,292 zloți iar cea maghiară la 313,5 – 315,6 forinți.
Reamintim că vinerea trecută cotațiile euro au crescut până la 4,667 lei, după ce președintele Iohannis a solicitat demisia premierului Dăncilă, după vizita-surpriză efectuată în Israel și declarația privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, care a provocat reacții negative la nivelul Comisiei Europene.
Cursul dolarului american a închis luna trecută la 3,8479 lei, iar cea elvețiană la 3,8917 lei.
La sfârșitul lui aprilie, indicele ROBOR la trei luni, care afectează nivelul ratelor la creditele de nevoi personale, a stagnat la 2,45%, iar cel la șase luni, care influențează împruturile ipotecare, a scăzut de la 2,58 la 2,57%. Indicele la nouă luni a coborât la 2,62% iar cel la 12 luni a stagnat la 2,67%.
Perechea euro/dolar se tranzacționa între 1,2028 și 1,2140 dolari, în condițiile în care majoritatea burselor europene erau închise.
Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg scădea de la 9.272,07, luni seară, la 9.034,88 dolari.
Radu Georgescu