Economie
ANALIZĂ. Leul se întărește, dobânzile cresc
Majorarea ofertei de valută, în contextul în care companiile se pregătesc să achite taxele și impozitele trimestriale la bugetul de stat, a permis leului să se aprecieze față de euro, în timp ce dolarul și francul elvețian au crescut.
În schimb în piața monetară indicii ROBOR au avut o zi de creștere. Cel la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a urcat la 2,22%, cel mai ridicat nivel din decembrie trecut. Valoarea indicelei la șase luni s-a majorat la 2,49%, care nu a mai fost atins din 29 octombrie 2014. La rândul lor indicii la nouă și 12 luni au crescut la 2,56%, respectiv 2,60%.
Trendul ascendent al indicilor ROBOR a fost stimulat de decizia BNR de a atrage din piaţă 18 miliarde de lei, la o dobândă de 2,25%, egală cu cea de politică monetară, cu scopul de steriliza excesul de lichiditate. Măsura luată de banca centrală arată că aceasta este pregătită să combată presiunile inflaţioniste în creştere folosind toate tipurile de operaţiuni pe care le are la dispoziție.
Cursul euro a coborât de la 4,6606 la 4,6536 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,654 – 4,659 lei. Cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,658 – 4,661 lei.
Media dolarului american a urcat de la 3,7886 la 3,8076 lei, iar cotațiile fluctuau între 3,788 și 3,809 lei.
După ce s-a depreciat vineri la 1,2006 franci/euro, moneda elvețiană fluctua ieri pe piețele internaționale între 1,193 și 1,198 franci/euro, astfel că media ei a crescut de la 3,8902 la 3,8976 lei.
Monedele din regiune se depreciau față de euro, cea poloneză la 4,172 – 4,194 zloți iar cea maghiară la 310,7 – 311,5 forinți.
Anunțul făcut de Phenian referitor la sfârșitul testelor nucleare și celor cu rachete intercontinentale a provocat creșterea dolarului american, raportul lui față de euro coborând la 1,2226 – 1,2290, după creșterea de vinerea trecută la 1,24 dolari/euro. La aprecierea bancnotei verzi a contribuit și creșterea randamentelor la titlurile de Trezorerie ale SUA cu scadența la 10 ani aproape de pragul psihologic de 3%.
Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a crescut la 8.910,17 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.
Radu Georgescu