Economie
Euro de Paşte. Cum arată astăzi cursul faţă de acum 10 ani
Cotaţia oficială afişată joi de Banca Naţională a României (BNR), valabilă şi pentru zilele de Paşte 2018, este de 4,6615 lei/euro, nivel care nu a mai fost întâlnit în perioadele de sărbători pascale de până acum. Cotaţia este cu doar un leu mai mare decât cea din zilele de Paşti ale anului 2008.
În anul 2008, euro de Paşte (27 aprilie 2008) era 3,6055 lei, apoi a urcat la 4,2185 în zilele de Paşti din anul următor (19 aprilie 2009). După aceea, fiecare cotaţie de Paşte a avut creşteri uşoare faţă de perioadele similare din anii anteriori, euro evoluând totdeauna peste pragul de 4 lei, scrie Mediafax.
Anul trecut a fost consemnată, de Paşte (16 aprilie 2017), prima cotaţie de peste 4,5 lei. Apoi, în cursul anului 2017, euro a atins mai multe maxime istorice, culminând cu cotaţia de 4,6551 lei în data de 21 noiembrie, pe fondul unor tensiuni politice, şi a rămas la peste 4,6 lei din cauza deteriorării balanţei comerciale (importuri/exporturi).
În 2018, euro a urcat pentru prima dată la peste 4,66 lei în 19 ianuarie, apoi a atins maximul istoric de 4,6679 lei în 23 ianuarie, după care a evoluat la 4,63-4,66 lei în februarie şi în martie.
Casele de schimb vând euro cu peste 4,7 lei încă din luna ianuarie, oferind - la cumpărare - sub 4,5 lei pentru moneda unică europeană.
Cursul valutar este considerat ca un „barometru” comun şi pentru economie, dar şi pentru evoluţiile politice, depreciindu-se mai accentuat când apar dezechilibre şi într-un sector, şi în celălalt.
Pentru 2018, bugetul de stat este construit pe un curs mediu de 4,55 lei/euro, chiar dacă niciun analist economic nu se aşteaptă la revenirea euro sub nivelul de 4,6 lei.