Economie
Economia României, cea mai slabă creştere din Uniunea Europeană
România a avut cea mai slabă creştere economică din UE în trimestrul al doilea raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut, de 0,3%, în timp ce PIB-ul Uniunii Europene a crescut cu 1,7%, dar şi-a încetinit semnificativ dinamica faţă de primele trei luni ale anului, potrivit datelor Eurostat.
Economia României a înregistrat o creştere cu 0,3% în al doilea trimestru comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar în primul semestru PIB a avansat tot cu 0,3%, date ajustate sezonier, faţă de jumătatea lui 2010, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Surse oficiale au declarat sâmbătă agenţiei Mediafax că Guvernul a revizuit în uşoară scădere estimarea privind creşterea PIB în trimestrul al doilea faţă de primul trimestru al anului, de la 0,3-0,4% cât anticipa iniţial la 0,2-0,3%, mizând însă pe o performanţă mai bună în trimestrul III datorită producţiei agricole, pentru a atinge ţinta pe întregul an. Creşterea economică a zonei euro a încetinit la 0,2% în trimestrul al doilea, faţă de cel anterior, sub estimările analiştilor, de la 0,8% în primele trei luni ale anului, după cifre dezamăgitoare în Germania şi Franţa, cele mai mari economii din regiune, se arată într-un comunicat transmis vineri de Eurostat.