monitorulcj.ro Menu
Economie

good.bee Credit IFN S.A. – certificat de Comisia Europeană

good.bee Credit IFN a anunțat primirea din partea Comisiei Europene (CE) a certificării pentru respectarea Codului European a bunelor practici în furnizarea de microcredite.

Certificarea confirmă poziția good.bee Credit IFN SA ca fiind cel unul dintre cei mai buni furnizori de microcredite din Europa, fiind singura organizație din România care primește această certificare. În procesul de obţinere a acestei recunoaşteri, compania a făcut dovada respectării standardelor stabilite de CE pentru sectorul de microfinanţare.

Directorul executiv al good.bee Credit IFN SA, Oleg Moraru a declarat: "Aceasta este o realizare importantă pentru orice organizație de microfinanţare din România şi din Europa. Suntem încântați că am atins standardele de performanță solicitate de către CE, care sunt în beneficiul clienților noștri, lucru ce ne ambiţionează continuu".


Codul European pentru bune practici în furnizarea de microcredite este o inițiativă a Comisiei Europene care stabileşte un standard de calitate pentru sectorul de microfinanţare în Uniunea Europeană. Codul conţine o serie de clauze care trebuie implementate cu scopul de a oferi atât transparenţă, cât şi siguranţă investitorilor şi clientilor, cu privire la instituţia de microfinanţare şi procedurile şi produsele acesteia, promovând cele mai bune practici în domeniu.

good.bee Credit IFN SA este o Instituție Financiară Nebancară înscrisă în Registrul Special al BNR, parte a grupului Erste. Inființată în 2009, good.bee Credit a dezvoltat o retea puternică la nivel național formată din 24 centre regionale, având că obiectiv fundamental asigurarea unor servicii financiare de bună calitate, punând la dispoziția clienților care se încadrează în profilul micului întreprinzător din Romania (Producător Agricol, Întreprindere Individuală, Întreprindere Familială, PFA, SRL etc)  celor care au afaceri în derulare, dar care își doresc să le dezvolte, resursele financiare care le sunt necesare pentru sporirea șanselor de reușită.