Economie
ASF: „Pilonul II de Pensii este unul solid, cu randamente pozitive”
Având în vedere informaţiile vehiculate în spaţiul public privind situaţia fondurilor de pensii administrate privat (Pilonul II), Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) doreşte să reafirme că Pilonul II de Pensii este unul solid, cu randamente pozitive, reflectate de altfel şi de analiza evoluţiei pieţei pensiilor private la 30 iunie 2017 (publicată pe siteul ASF).
De asemenea, ASF reiterează faptul că, potrivit prevederilor legale în vigoare, Autoritatea nu are competenţe pentru a iniţia modificări ale legislaţiei primare care guverneazăfuncţionareapieţei pensiilor private.
„ASF urmăreşte cu foarte mare atenţie randamentele şi activele nete ale fondurilor de pensii administrate privat şi dacă vor ficonstatate disfuncţionalităţi sau derapaje ale sistemului va interveni rapid pentru corectarea acestora.
ASF, în calitate de supraveghetor al pieţei financiare non-bancare, participă la întâlniri cu parteneri instituţionalişi exprimă puncte de vedere privind evoluţia curentă a celor trei sectoare reglementate (asigurări, piaţa de capital, pensii private), de câte ori este necesar”, spun reprezentanţii ASF.
ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.