monitorulcj.ro Menu
Economie

Trump bate... dolarul

Leul nu reușește să țină pasul cu celelalte monede din regiune iar Donald Trump a provocat deprecierea semnificativă a dolarului. Acestea sunt principalele teme ale zilei de ieri.

Trump bate... dolarul

Cotidianul Washington Post, cel care a declanșat celebrul scandal Watergate, a publicat un articol conform căruia Donald Trump ar fi dezvăluit informaţii clasificate în cursul întrevederii pe care a avut-o recent cu Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, şi cu ambasadorul rus Serghei Kislyak.

Această informaţie se alătură recentei demiteri a directorului FBI James Comey, care coordona o investigaţie vizând legături ale unor apropiaţi ai lui Donald Trump cu Rusia în campania electorală.


Dolarul nu a rămas indiferent la aceste informații, care pot conduce chiar la declanșarea de către Senat a procedurii de infringement care s-ar încheia prin demiterea actualului președinte.

Astfel, cursul monedei americane a scăzut ieri de la 4,1521 la 4,1170 lei, nivel minim începând cu data de 9 noiembrie 2016, iar cotațiile din piață au fluctuat între 4,11 și 4,1470 lei.


Chiar dacă cererea cererea de titluri de stat românești a fondurilor străine este ridicată iar INS a anunțat pentru primul trimestru o primă estimare de creștere a PIB de 5,7%, pe serie brută, față de aceeași perioadă din 2016, și cu 1,7% comparativ cu trimestrul anterior, încrederea pieței în leu este redusă. În acest context leul nu a profitat de parcursul bun al celorlalte monede din regiune.

Cursul a scăzut insesizabil, de la 4,5499 la 4,5476 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau între 4,544 și 4,552 lei. Cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,547 – 4,55 lei.


Media monedei elvețiene, care se deprecia pe piețele internaționale la 1,093 – 1,096 franci/euro, a coborât de la 4,1603 la 4,1540 lei.

Monedele din regiune se apreciau față de euro, cea poloneză la 4,187 – 4,204 zloți iar cea maghiară la 308,5 – 309,6 forinți.


Perechea euro/dolar creștea semnificativ la 1,0974 – 1,1066 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00​

Etichete: dolar euro