monitorulcj.ro Menu
Economie

Creştere spectaculoasă de trafic pe Aeroportul Cluj

Traficul pe Aeroportul Cluj a crescut cu peste 60% în primul trimestru relevă ultimul raport Airports Council International (ACI) Europe.

Statisticile ACI spun că Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj a avut un trafic de 187.463 de pasageri în martie, în creştere cu 75% comparativ cu aceeaşi lună din 2015 şi cu 61,5% comparativ cu martie 2016. La nivel de trimestru, Aeroportul Cluj a avut 485.468 de pasageri, în urcare cu 60,1% faţă de primele trei luni ale anului trecut, mişcările comerciale s-au majorat cu 52%, iar traficul de marfă, cu 79,3%.

„Piaţa Uniunii Europene (UE) a menţinut o traiectorie dinamică de creştere cu un trafic de pasageri în urcare cu 7,2% în primul trimestru al acestui an. 11 pieţe naţionale din UE au avut o creştere cu două cifre, cele mai multe în partea de est a continentului, împreună cu Cipru, Luxemburg, Malta şi Portugalia. Astfel, multe dintre aceste aeroporturi au anunţat performanţe impresionante: Cluj (+60,1%), Sofia (+46,9%), Varşovia (+28,5%), Larnaca (+26,9%), Malta (+22,1%), Bucureşti (+21,4%), Lisabona (+21,2%), Porto (+19,9%), Cracovia (+19,1%), Praga (+18,8%), Tallinn (+18,3%), Ljubljana (+17,5%), Budapesta (+14,5%), Vilnius (+14,4%) şi Luxembourg (+13,5%)”, relevă studiul.


Luna trecută, directorul Aeroportului Cluj, David Ciceo, spune că traficul pe aeroport a crescut în primul semestru cu 60%, iar pasagerul cu numărul 1 milion va fi sărbătorit mai devreme în acest an.

“Pe primul trimestru am avut o creştere de 60%, am depăşit 500.000 de pasageri. La jumătatea lunii iunie vă vom invita să sărbătorim împreună un milion de pasageri”, a spus Ciceo.


Record absolut de trafic aerian în 2016

Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj a înregistrat anul trecut un record absolut de trafic aerian, de aproape 1,9 milioane de pasageri, numărul pasagerilor fiind cu 25 la sută mai mare faţă de 2015.

Directorul Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu” Cluj, David Ciceo, a declarat că, pentru anul în curs, estimările indică o cifră de 2,7-3 milioane de călători care vor fi transportaţi.


”Am înregistrat anul trecut un record absolut de trafic aerian, de aproape 1,9 milioane de pasageri, în creştere cu 25 la sută faţă de anul 2015, iar în cifre absolute aceasta înseamnă 400.000 de persoane. Acest trafic ne consolidează poziţia de al doilea aeroport al României, după Bucureşti – Otopeni, dar şi de aeroport regional, în condiţiile în care, în această zonă a Europei se vorbeşte de trei aeroporturi mari – Budapesta, Cluj-Napoca şi Bucureşti. Pentru 2017 estimăm că vom avea un trafic cuprins între 2,7 - 3 milioane de pasageri. Am pornit în 1996 de la 32.000 de pasageri şi am mărit traficul aerian de o sută de ori”, a spus Ciceo.

Potrivit acestuia, aeroportul clujean a luat mai multe măsuri pentru gestionarea unui număr atât de mare de pasageri, printre care se numără reconfigurarea părţii de plecări externe, înfiinţarea a două noi porţi de îmbarcare la etaj şi construirea, în acest an, a trei locuri noi de parcare aeronave.


Cele mai mari creşteri din Europa

Grupa 1 (peste 25 milioane): Moscova (+16,8%), Manchester (+13%), Londra (+10%), Amsterdam (+8,6%), Oslo (+7,9%)

Grupa 2 (5-10 milioane): Varşovia (+28,5%), St. Petersburg (+26,8%), Lisabona (+21,2%), Praga (+18,8%), Bruxelles (+16,7%)


Grupa 3 (10-25 milioane): Keflavik (+53,7%), Kiev (+32,2%), Larnaca (+26,9%), Malta (+22,1%), Bucureşti (21,4%)

Grupa 4 (sub 5 milioane): Bucureşti Băneasa (+679%), Nis (+335,2%), Oradea (+125,0%), Mikonos (+99,1%), Zadar (98,5%)