Economie
Amendamentele la legea salarizării au ajuns în Parlament înaintea proiectului
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) a depus mai multe amendamente la legea salarizării care au fost trimise comisiilor parlamentare, înainte, însă, ca proiectul de act normativ să fie depus la Parlament.
Propunerile SNPPC de îmbunătăţire a proiectului noii Legi-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice “au fost înaintate atât Guvernului, prin Ministerul Muncii, cât şi Parlamentului, prin Comisia pentru muncă şi protecţie socială, care este comisie de raport, alături de Comisia pentru buget-Finanţe”, transmit sindicaliştii.
Sindicaliştii propun, printre altele, ca plafonul de 30% pentru sporuri să fie eliminat, pe cale de excepţie, în cazul poliţiştilor, militarilor şi al personalului contractual din cadrul Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
"Reglementarea acestei limite la nivelul fiecărui ordonator de credite (...) face aproape imposibilă acordarea oricărui element de salarizare din categoria sporurilor, compensaţiilor, primelor şi indemnizaţiilor pentru executarea activităţilor şi misiunilor specifice, deosebite, în domeniul de activitate, acordate prin raportare la natura şi complexitatea activităţilor desfăşurate (munca în schimburi, munca de noapte, operaţii speciale, combaterea şi prevenirea corupţiei etc.), la condiţiile de muncă şi timpul efectiv lucrat, la expunerea la risc, pericol şi efort prelungit, mai ales în cazul structurilor cu activitate complexă şi operativă, care au calitatea de ordonator secundar sau terţiar de credite", explică SNPPC în documentul trimis către comisiile de specialitate.
În forma actuală, proiectul legii salarizării elaborat de Ministerul Muncii prevede că "suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază, a salariilor funcţiilor de bază sau a indemnizaţiilor lunare de încadrare, după caz".
Întrebat cât mai întârzie depunerea legii salarizării unitare în Parlament, Dragnea a răspuns: „Dar nu întârzie. Şi am stabilit să depunem luni".