monitorulcj.ro Menu
Economie

„Frumusețea și încrederea se cultivă în familie” este mesajul noii campanii de comunicare Farmec (P)

Farmec, cel mai important producător de cosmetice din România, a creat cea mai recentă gamă de produse bazându-se pe rezultatele cercetării conform căreia, pentru majoritatea românilor, familia este principala sursă de formare a deprinderilor de îngrijire personală. Astfel, noile produse sunt menite să acopere nevoile de îngrijire ale întregii familii.

În noua gamă Farmec se regăsesc 27 de tipuri de produse, cuprinse în 3 subgame destinate îngrijirii tenului, corpului și părului. Toate soluţiile oferite sunt naturale, fără parabeni şi au în componenţă parfumuri hipoalergenice. Liniile de produse conţin extracte naturale, cu o eficienţă demonstrată, precum flori de orhidee, bambus, urzică şi grâu, busuioc şi cimbrişor, ulei de argan sau glicerină.  

Campania de comunicare a noii game Farmec se derulează sub mesajul “Frumusețea și încrederea se cultivă în familie” și are la bază un sondaj derulat la nivel național pe un eșantion de 11,106 persoane. Conform răspunsurilor înregistrate, 39% dintre consumatori consideră că mama a fost persoana de la care au învăţat ce înseamnă frumuseţea şi încrederea, în timp ce 23% din totalul celor chestionaţi au răspuns că bunica este persoana de la care au preluat cele mai importante ritualuri de înfrumusețare. Pentru 21% dintre participanții la sondaj, acest rol l-a avut sora.


“Am demarat acest sondaj din dorinţa de a descoperi cine sunt persoanele care ne-au împărtășit adevăratele secrete de înfrumuseţare şi ne-au oferit cele mai importante lecţii de încredere în sine. Pentru consumatorii noștri, acestea sunt cele mai importante femei din vieţile lor – mama, bunica şi sora. Bazându-ne pe răspunsurile primite, ne-am propus să sprijinim femeile care ne inspiră şi să le devenim un partener de nădejde în a-i învăţa în continuare pe cei dragi ritualurile autentice de frumuseţe. Noua gamă Farmec este concepută pentru întreaga familie și reprezintă un sprijin pentru românce în ghidarea pașilor celor dragi spre frumusețe și îngrijire personală. În plus, aşa cum ne-am obişnuit deja consumatorii, Farmec oferă, și de această dată, cel mai bun raport preț-calitate”, a declarat Ioana Borza, Director de Marketing al companiei Farmec.

Campania de promovare demarată la începutul lunii februarie a inclus activări speciale în magazinele de brand, în supermarketuri şi hiperamarketuri, şedinţe de testare a produselor din noua gamă,  precum și concursuri cu premii pentru consumatori. Circa 11,000 de persoane au fost premiate cu seturi de produse din noua gamă Farmec, precum şi cu accesorii. De asemenea, cu ocazia zilei de 8 martie, în magazinele de brand și în hipermarketuri, iubitoarele brandului și cei apropiați lor au beneficiat de sesiuni foto speciale. În cadrul acestora, peste două mii de femei s-au fotografiat alături de copiii, soţii și alte persoane dragi lor, primind totodată cadou o cremă de mâini.


Campania a fost extinsă, prin promoţii, în cadrul magazinului online Farmec. Astfel, pentru orice comandă de minimum 49 de lei, vizitatorii site-ului au primit cadou un produs din noua gamă Farmec. În luna aprilie, va fi demarată componenta TV și digitală a campaniei “Frumusețea şi încrederea se cultivă în familie”.