Economie
ANALIZĂ Populismul împinge leul în ape tot mai tulburi
Politicile populiste ale Executivului PSD-ALDE, criticate deschis de oficialii BNR sau FMI, dar și evenimentele economice sau politice externe, își pun amprenta asupra evoluției leului, care se scufundă rapid spre cota 4,6.
De circa două săptămâni euro s-a plasat în jurul pragului de 4,55 lei și se arată tot mai pregătit să atingă borna de 4,6 lei.
Cursul a scăzut la jumătatea perioadei analizate la un minim de 4,5429 lei. Aprecierea a fost una "întâmplătoare", leul ignorând în următoarele ședințe evoluția celorlalte monede din regiune care se întăreau față de euro.
Finalul intervalului a adus un curs de 4,5654 lei, nou maxim al ultimilor patru ani și jumătate. Tranzacțiile s-au realizat între 4,55 și 4,567 lei, cu închiderea la 4,556 – 4,559 lei.
În piață există opinia că BNR a mutat pragul de "rezistență" de la 4,55 la 4,6 lei, din dorința de a regla dezechilibrele macroeconomice, în special cele apărute între nivelul salarial și productivitatea muncii. Cadourile electorale promise vor împinge deficitul bugetar peste maximul de 3% permis de Tratatul de la Maastricht, putând trece de 5% conform prognozelor Comisiei Europene.
Reza Baqir, șeful reprezentanței FMI, a declarat recent că „pentru 2017, dacă nu se iau alte măsuri, deficitul bugetar va atinge 3,7% din PIB. Problema este că în 2018, acesta va atinge 3,9% din PIB (...) Creşterea deficitului bugetar este cel mai mare din Europa".
Cursul dolarul american a scăzut de la 4,2783 la 4,2396 lei, chiar dacă Rezerva Federală americană a majorat dobânda sa de politică monetară. Analiștii consideră că vinovată pentru scăderea dolarului este creșterea dezamăgitoare a salariului orar din februarie, de 0,2%, care ar putea încetini ritmul de majorare a dobânzilor din SUA.
Media monedei elvețiene, care a fluctuat pe piețele internaționale între 1,07 și 1,083 franci/euro, a crescut de la 4,2343 la 4,2598 lei.
Perechea euro/dolar a crescut de la 1,0604 la 1,0783 dolari, piețele americane închizându-se vineri la 1,0738 dolari.
Euro a fost susținut de victoria Liberalilor la alegerile parlamentare din Olanda, care au surclasat Partidul Libertății, condus de euro-scepticul de extremă dreapta Geert Wilders, dar și de declarațiile lui Ewald Nowotny, membru al conducerii BCE. Acesta a lăsat de înțeles că există posibilitatea ca BCE să înceapă procesul de creştere a dobânzile mai repede decât anticipa piața, în condițiile în care inflația crește rapid spre pragul de 2%.
Analiza cuprinde perioada 13 – 17 martie (Radu Georgescu)