monitorulcj.ro Menu
Economie

Zi de apreciere pentru leu

Leul a profitat ieri de ușoara scădere a aversiunii față de risc, în condițiile în care investitorii de pe piețele internaționale așteptau discursul de astăzi al președintelui Donald Trump, care are drept temă "Starea Națiunii".

leul s-a apreciat

După șapte ședințe cosecutive în jurul pragului de 4,52 lei, cursul euro a scăzut de la 4,5169 la 4,5115 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,51 și 4,521 lei. Cotațiile de la ora 14:00 se situau la 4,508 – 4,511 lei.

Cursul dolarului american, care a crescut miercurea trecută la maximul ultimelor aproape două luni de 4,3066 lei, a scăzut de la 4,2669 la 4,2595 lei, în timp ce cotațiile din piața valutară fluctuau între 4,259 si 4,278 lei.


Media monedei elvețiene, care stagna pe piețele internaționale la 1,064 – 1,066 franci/euro, a coborât de la 4,2410 la 4,2324 lei, care reprezintă minimul ultimelor două săptămâni.

Monedele din regiune înregistrau, de asemenea, aprecieri ușoare față de euro. Cea poloneză fluctua între 4,309 – 4,317 zloți iar cea maghiară între 307,8 – 308,8 forinți.


Perechea euro/dolar se tranzacționa la 1,0552 – 1,0592 dolari, valori apropiate de cele de la sfârșitul săptămânii trecute.

Evoluția celor două monede este marcată pe de o parte de evenimentele politice din această primavară, parlamentarele din Olanda și prezidențialele din Franța, care ar putea aduce la putere euroscepticii. Pe de altă parte, investitorii așteptau să vadă care este politica fiscală a noii echipe de la Casă Albă, dar aveau privirile îndreptate și către Rezervă Federală amerciana, care ar urma să majoreze dobânda sa cheie, la jumătatea lui martie.