Economie
Când îşi primesc banii de la APIA fermierii din Cluj
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Cluj nu a finalizat încă toate controalele aferente anului de cerere 2016.
Doar aproximativ 80% din controale au fost efectuate deja de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Cluj, iar până la finalizarea lor nu se pune problema efectuării plăţilor.
“Mai avem în jur de 20% din controale de efectuat. Am avut 919 ferme de controlat numai prin controale clasice şi mai avem în jur de 400 de cereri pentru ecocondiţionalitate plus 1440 prin teledetecţie pentru care am primit imagini dar nu am reuşit să le efectuăm. Estimăm că la sfârşitul lunii o să le terminăm”, a declarat pentru Monitorul de Cluj, Florin Bota, Director Executiv Adjunct APIA Cluj.
Fermierii clujeni vor primi banii, în cel mai fericit scenariu, la jumătatea lui februarie.
“ Banii se primesc după ce se efectuează toate controalele, şi pe teren şi administrative, şi se introduce lista de plată. Cel mai probabil vor intra în a doua jumătate a lunii februarie”, adaugă Bota.
Majoritatea judeţelor în aceeaşi situaţie
Majoritate a fermierilor care au intrat în eșantionul de control de la APIA nu au primit încă nici un leu din plățile directe aferente anului de cerere 2016, cei mai mulți agricultori așteaptă subvențiile întrucât nu au putut fi autorizați la plată. Conform celor mai noi date obţinute de agrointel.ro, doar opt sunt județele unde s-au finalizat controalele la fermieri.
Un oficial din cadrul APIA a declarat zilele trecute că deși s-au făcut toate eforturile, controalele APIA nu sunt finalizate în majoritatea județelor.
Astfel, pentru județul său, directorul executiv adjunct al APIA Olt, George Dumitrescu, a arătat că mai este sunt verificat 13% din exploatațiile aflate la control, iar fermierii controlaţi ”îşi vor primi subvenţia pe suprafaţă în februarie-martie”.
„Mai avem 13% din fermieri de verificat, până la finalul lunii o să terminăm. Nu suntem singurul judeţ din ţară care nu a finalizat controalele, doar opt au terminat. În niciun an nu am terminat atât de târziu, însă imaginile prin satelit ne-au venit foarte târziu, iar eşantionul de control stabilit pentru Olt a fost foarte mare”, a spus George Dumitrescu.
Au fost constate nereguli la 60% din cei verificaţi până acum
„Au fost constatate nereguli, iar toţi fermierii care sunt în această situaţie vor fi chemaţi luna aceasta pentru clarificare. La 60% dintre fermierii verificaţi prin teledetecţie au fost descoperite mici nereguli, suprapuneri sau există situaţii în care nu se vede clar cultura”, a adăugat Dumitrescu.
La Cluj nu s-a făcut încă o centralizare a cererilor cu probleme, cele 1440 de controale de efectuat prin teledetecţie ne fiind realizate deja. “ Numărul cererilor cu probleme îl vom avea abia când vom introduce toate rapoartele în sistem”, a completat Directorul Executiv Adjunct al APIA Cluj.