monitorulcj.ro Menu
Economie

Mircea Turdean: Generația nouă de antreprenori are avantajul clar al tehnologiei și al informației rapide

Directorul general al Farmec, Mircea Turdean, a declarat într-un interviu pentru wall-street.ro, că tehnologia este unul dintre avantajele de care se bucură antreprenorii din ziua de azi și unul dintre elementele cheie pentru dezvoltarea unei afaceri.

”Generația celor care se dezvoltă acum ca antreprenori are avantajul clar al tehnologiei și al informației rapide. Ei au crescut odată cu aceste lucruri și acesta este deja contextul lor natural. Ne bucurăm cu toții de beneficiile oferite de noile tehnologii, dar în cazul nostru au fost și perioade în care, în lipsa acestora, nivelul de muncă a fost mult mai mare, iar provocările mai numeroase. Important este că, indiferent de situație, am crescut și ne-am dezvoltat în permanență, iar experiența acumulată este un mare plus”, declară Mircea Turdean.

Câteva game cheie din portofoliu Farmec au beneficiat de inovaţii pentru a răspunde cererii venite din partea clienților (au lansat în primăvara acestui an gama Gerovital Plant ce are la bază uleiul organic de flori de mac și depilatoarele Farmec cu eficiență sporită și acțiune rapidă, au extins și îmbunătățit gama gerovital Sun și au completat gama de produse dermatocosmetice Gerovital H3 Derma+ cu produse noi).


”Vom investi în continuare în cercetare, vom inova și vom demonstra că ne menținem în top”, afirmă Turdean, care este de părere că tehnologia este unul dintre avantajele de care se bucură antreprenorii din ziua de azi și unul dintre elementele cheie pentru dezvoltarea unei afaceri.

Compania a investit în 2016 aproximativ 200.000 de euro pentru a veni cu o dinamică a business-ului mai proaspătă. În afara distribuției în rețele cunoscute de magazine de la noi și a prezenței din străinătate (compania exportă în peste 30 de țări), Farmec a deschis 11 magazine proprii în centre comerciale și în zone de trafic intens, iar canalul online a ajuns la încasări de circa 1 milion de euro anual.