monitorulcj.ro Menu
Economie

Ștefan Vuza: „România stă pe o adevărată comoară!” Ce vrea să spună cel mai bogat om de afaceri din Cluj?

Dezvoltarea României suferă, iar cei care ar putea să miște lucrurile nu o fac suficient de repede. Acesta este unul dintre semnalele de alarmă lansate de antreprenorii români la conferința Capital de zilele trecute. Unul dintre aceştia, clujeanul Ștefan Vuza atrage atenţia că ţara noastră se poate dezvolta pentru că "avem materii prime, avem oamenii. Avem sare, avem zăcăminte infinite“.

Povestea despre „dezvoltarea României“, enun­țată scurt de oamenii de afaceri autohtoni, nu este de ieri, de azi, ci are implicații mult mai profunde. Unele măsuri „neproductive“, aplicate haotic, au adâncit domenii considerate, cândva, adevărate „comori“.

„Chimia a fost foarte puternică până în 1990. Acum, toate combinatele chimice sunt închise pentru că prețul gazului nu poate să fie mai mic de «X». Dar cine hotărăște acest «X»? Cei care au putere de decizie ar trebui să spună: «Dă-i gazul acestui om, indiferent cine este el, la prețul pe care-l primesc și ceilalți competitori din Turcia, din Ungaria sau din altă parte». Dacă acolo e o subvenție de 30, tu trebuie să aplici aceleași reguli de competiție“, a declarat Ștefan Vuza, preşedintele Grup Serviciile Comerciale Române, prezent la conferinţa Capital „Dezvoltarea României în 2016“, potrivit capital.ro.


Acesta a dat ca exemplu Polonia, care „a spart“ chimia în bucățele, iar o parte din „această chimie“ a ajuns la competitorii străini. Evident, rezultatul este ușor de ghicit: noii proprietari (n.r. - străinii) le-au închis combinatele chimice. „Și acum au zis: «Stop joc, hai să refacem acest motor de creștere». Și au făcut Grupa Azoty din patru combinate de stat și încă trei combinate private“, a explicat omul de afaceri.

„Lipsesc antreprenorii. Noi nu avem spirit să ne protejăm sau măcar să vorbim. Dezvoltarea României va suferi pentru că doare. Avem nevoie de un limbaj comun al celor trei medii: mediul antreprenorial, cel politic şi, bineînțeles, media“, a continuat Vuza.


Ştefan Vuza a adus în discuţie cazul retailerului din bricolaj Dedeman, care a primit o amendă pentru o faptă de acum 11 ani, „chipurile pentru că a deranjat mediul de afaceri“. „Niciun om nu a ieşit să spună că nu e corect ce se întâmplă. Vii peste 11 ani şi îl amendezi cu milioane de euro. Datorită Dedeman, preţurile sunt cu 30% mai mici aici, faţă de cele din regiune“, a punctat Ștefan Vuza. Potrivit omului de afaceri, România are platforme industriale, se poate dezvolta, poate face afaceri infinite. „Azi importăm 8 miliarde. Le putem procesa în această ţară. Avem materii prime, avem oamenii. Avem sare, avem zăcăminte infinite“, a continuat el.

Ştefan Vuza este singurul om de afaceri clujean care a prins un loc în Top 20 milionari români Forbes. El ocupă locul 14 cu 570 de milioane de lei.


Chimcomplex Borzești (locul 62 în topul companiilor realizat de publicație), cea mai importantă companie din Serviciile Comerciale Române (SCR), grup înființat în 1993 de către omul de afaceri Ștefan Vuza, a avut rezultate în creștere în 2015 față de 2014: afaceri de 193,83 milioane de lei și profit de 12,95 de milioane față de 187 de mlioane de lei, respectiv patru milioane de lei. Anul 2015 a însemnat pentru Chimcomplex și finalizarea unui prim plan de investiții de 70 de milioane de euro în construirea a două instalații de cogenerare, a unor instalații de roductivitate sau în modernizarea tuturor instalațiilor existente. Ștefan Vuza anunță demararea unui al doilea set de investiții. De peste 55 de milioane de euro, care vor fi derulate în perioada 2016-2020.

Omul de afaceri își propunea anul trecut integrarea Oltchim, alături de Chimcomplex în Compania Română de Chimie. Acțiunea nu s-a concretizat.


În afară de Chimcomplex, Ștefan Vuza, controlează, în cadrul SCR – grup compus din 19 societăți comerciale ce au înregistrat anul trecut o cifră de afaceri cumulată de 185 de milioane de euro, în creștere cu 14% față de anul trecut – o serie de alte companii din domenii diferite de activitate.

Omul de afaceri se regăsește în topul companiilor cu încă o companie, Uzuc SA, pe locul 183, care are ca domeniu de activitate fabricarea de mașini și utilaje specifice.