monitorulcj.ro Menu
Economie

Numărul de angajați se apropie de cel de pensionari la Cluj. Pensia devine din ce în ce mai nesigură

România are cel mai slab raport contributor-beneficiar la pensii, la Cluj raportul fiind de 1,29 angajați la 1 pensionar.

Numărul angajaților din județ se apropie de cel al pensionarilor, în timp ce la nivel național s-a ajuns deja la această egalitate, ceea ce face ca țara noastră să aibă cel mai slab raport contributor-beneficiar din Uniunea Europeană.

Practic, numărul de contribuabili este prea mic pentru a putea acoperii pensiile celor care au dreptul să beneficieze de ele în momentul de față, ceea ce face ca fondul de pensii de stat să funcționeze pe deficit.


Acesta a crescut anul trecut cu 5 miliarde de lei comparativ cu 2014 şi a ajuns, potrivit Consiliului Fiscal, la peste 18 miliarde de lei. Altfel spus, ponderea din produsul intern brut a subvenţiilor pe care trebuie statul să le aloce pentru a acoperi această gaură este mai mare decât cele ale Educaţiei şi Mediului la un loc.

Atenție! Contribuțiile plătite de-a lungul timpului de un angajat nu se cumulează într-un fond. Ele sunt folosite la momentul plății pentru susținerea pensionarilor din acel moment!


Ce efecte are această problemă în timp?

Populația îmbătrânește în timp ce natalitatea este foarte mică. Spre exemplu, în luna august 2016 sporul natural era la Cluj de – 671, adică s-au născut cu 671 de copii mai puțin decât numărul de morți înregistrați la nivelul județului, potrivit datelor Direcției Județene de Statistică Cluj.

„În momentul în care numărul pensionarilor ar depăși numărul angajaților ar fi într-adevăr, logic, o problemă pentru că nu ar mai fi bani pentru plata pensiilor, bugetul de pensii nu ar mai fi sustenabil din cauza faptului că scade și bugetul asigurărilor socialeˮ, explică Nicoleta Sălciuan, director executiv adjunct la Casa Județeană de Pensii Cluj


Chiar dacă plata se face, avem toate premizele ca, pe termen mediu și lung, puterea de cumpărare a pensiei să scadă. Adică, să avem o pensie chiar mai mică, în termeni relativi, decât o vedem în momentul de față. Dacă acum se acordă o pensie de peste 30% din salariul mediu, iar, pe termen lung, peste 30 de ani, potrivit unor estimări, această rată s-ar putea să scadă pe la 10 – 15%. Asta pe lângă faptul că statul reușește tot mai greu să suțină plata pensiilor, îndatorându-se tot mai mult. O altă povară a generațiilor viitoare.

Fiecare pe cont propriu. Nu vă bazați pe ajutorul de la stat

Cătălin Păuna, senior economist în cadrul Biroului Băncii Mondiale în România, declara marţi că toţi cei care sunt activi pe piaţa muncii trebuie să contribuie la fondurile private de pensii, dar să apeleze în acelaşi timp şi la produsele bancare de economisire.


„În prezent, în România, raportul dintre beneficiar şi contributor este de unu la unu, cel mai scăzut din Europa. Italia se poziţionează înaintea noastră, cu doi contributori la un beneficiar. E clar că pensile publice sunt mici şi vor rămâne mici în multe ţări, în special din cauza îmbătrânirii populaţiei şi a raportului nefavorabil dintre numărul de contributori şi de beneficiari. În plus, nu mai există securitatea locului de muncă şi deci nu mai există o contribuţie pe o perioadă lungă de timp. Toate acestea pun presiune pe fondurile publice de pensii, care trebuiesc completate cu resurse private: pensii private şi, de ce nu, o combinaţie a acestora cu produsele de economisire”, a precizat, pentru Mediafax, Cătălin Păuna.