monitorulcj.ro Menu
Economie

Bursa de la Bucureşti a deschis în scădere cu 1,8% după victoria lui Donald Trump

Indicele BET, care urmăreşte evoluţia celor mai lichizi 10 emitenţi din România, a deschis în această dimineaţă la 6.689 puncte, în scădere cu 1,8% faţă de şedinţa de aseară după rezultatul alegerilor din SUA, cea mai mare economie la nivel mondial, ceea ce a cântărit negativ pe radarele investitori

Pieţele bursiere reacţionează negativ la anunţul că Donald Trump a câştigat alegerile ca urmare a intenţiei acestuia de revizuire a politicilor privind tranzacţiile comerciale şi imigraţia, într-un sens în care ar avea repercusiuni negative asupra economiei.

De altfel, BET a închis pe 4 noiembrie a patra săptămână consecutivă de creştere şi, cel puţin la nivel teoretic, are şanse mici să închidă anul cu o evoluţie pozitivă faţă de 30 decembrie 2015.


(MEDIAFAX)