Economie
Euro la minimul ultimelor trei luni
Tendința de depreciere a euro, care s-a conturat la nivel regional, investitorii căutând active care să le ofere randamente cât mai mari, s-a făcut remarcată și pe piața valutară locală.
Cursul euro a revenit după doar o ședință sub pragul de 4,45 lei, media coborând de la 4,4519 la 4,4464 lei, care reprezintă minimul ultimelor aproape trei luni.
Culoarul de tranzactionare s-a redus la 4,4440 – 4,4480 lei iar cotatiile de la ora 14:00 erau de 4,4450 – 4,4480 lei.
Euro se va menține astăzi și mâine în jurul pragului de 4,45 lei. Modificări pot apare miercuri seară, după conferința de presă care va urma întâlnirii de două zile a Comitetului de politică monetară a Rezervei Federale americane (FOMC).
O eventuală decizie de majorare a dobânzilor din SUA, în condițiile în care inflația se menține pe o pantă ascendentă la fel ca și veniturile clasei de mijloc americane, în timp ce piața muncii creează noi locuri de muncă, ar putea efecte negative asupra leului în condițiile reluării procesului de ieșire a capitalurilor de pe piețele emergente.
Aprecierea dolarului față de euro, proces început vineri seară, a adus o creștere a cursului de la 3,9634 la 3,9810 lei, cotațiile din piața valutară fluctuând între3,979 si 3,99 lei.
Media monedei elvețiene, care se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,093 și 1,096 franci/euro, a scăzut de la 4,0714 la 4,0597 lei
În regiune, monedele poloneză și maghiară se apreciau cu 0,15 – 0,3% față de euro, ele tranzacționându-se la 4,29 – 4,31 zloți, respectiv 307,5 – 309,1 forinți.
Volatilitatea perechii euro/dolar s-a redus la 1,1151 – 1,1174 dolari, în foarte ușoară creștere față de vineri seară. Investitorii se arătau foarte prudenți înainte de întâlnirea FOMC.
Pe piața londoneză a aurului prețul unciei creștea ușor, de la 1.308 dolari, la fixingul de vineri seară, la 1.315 dolari la cel de ieri dimineață.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.