Economie
Plafonul pentru "Prima Casă" va fi suplimentat în septembrie
Plafonul pentru "Prima Casă" va fi suplimentat în luna septembrie, iar în octombrie va fi finalizată o strategie pe cinci ani pentru acest program, pentru a fi mai predictibil şi toate părţile implicate să îşi poată face planuri pe acest termen, a declarat ministrul Finanţelor, Anca Dragu.
"Programul va fi suplimentat în septembrie pentru 2016 şi în octombrie vom avea o strategie pentru acest program pe termen mediu, de cinci ani, astfel încât să evităm eventualele sincope în derularea programului", a precizat ministrul Finanţelor, citată de realitatea.net.
Cererile pentru "Prima Casă" au crescut foarte mult în perioada discuţiilor cu privire la Legea Dării în plată, iar acum se întâmplă la fel pentru că "oamenii nu ştiu dacă programul va mai fi la anul sau nu", a mai spus Dragu.
În opinia ministrului, este nevoie de predictibilitate, astfel încât cetăţenii şi dezvoltatorii imobiliari să îşi poată face planuri pe termen mediu.
Înainte de intrarea în vigoare a legii dării în plată, bancherii au ameninţat cu creşterea avansului, restricţionând astfel accesul la creditare pentru majoritatea populaţiei. Creşterea avansului la 30-35% a dus însă la un blocaj un piaţă şi implicit la o intrare în picaj a vânzărilor de credite.
Astfel, aceste scăderi masive ale creditării au determinat unele bănci din sistem precum BCR, BRD şi Piraeus să se răzgândească în privinţa avansurilor şi să le reducă pentru anumite categorii de clienţi.
Programul guvernamental "Prima casă", dedicat încurajării achiziţiei de locuinţe de către persoanele care nu aveau nicio casă în proprietate şi lansat în perioada crizei economice, a reuşit să ţină creditarea pe picioare în ultimii ani în condiţiile în care numeroşi debitori începuseră să aibă probleme cu plata ratelor, iar băncile dădeau mai puţine credite. Practic, 90% din creditele ipotecare date în ultimii ani au fost pe baza Programului Prima Casă.
Programul "Prima Casă" a avut un plafonde garanţii de 1,6 miliarde de lei pentru acest an, suplimentat în mai cu 500 mil. lei în luna mai.
Guvernul a anunţat anterior că intenţionează să modifice programul Prima casă şi doar românii cu venituri mici ar trebui să beneficieze de creditele ipotecare cu avans de doar 5%.
"Plafonul de garantare de 60.000-70.000 euro nu este destul de eficient în filtrarea şi orientarea către persoanele care au cu adevărat nevoie de acest tip de asistenţă din partea guvernului. Un criteriu de eligibilitate bazat pe venit ar putea fi o soluţie în această privinţă", scrie în strategia pusă în dezbatere de către Ministerul Dezvoltării.
În plus, conform strategiei, guvernul vrea să oblige dezvoltatorii ca 20% din locuinţele pe care îşi propun să le construiască să aibă un preţ mai mic de 50.000 euro, ca o condiţie de obţinere a autorizaţiilor de construire.