monitorulcj.ro Menu
Economie

Aeronava Airbus A321, cea mai eficientă aeronavă din lume, aparţinând Wizz Air, a aterizat pe Aeroportul Cluj

Wizz Air a sărbătorit miercuri 12 ani de la primul zbor. Prima cursă a operatorului aerian fondat în septembrie 2003 a decolat pe 19 mai 2004 de la Katowice, Polonia. Pentru a marca evenimentul, o aeronavă Airbus A321 aparţinând Wizz Air, cea mai eficientă aeronavă de pasageri cu un singur culoar din lume, a aterizat astăzi pe Aeroportul Internaţional Cluj.

Aeronava Airbus A321 a aterizat pe Aeroportul Cluj în jurul orei 13.45 şi a venit de la Gdansk (Polonia), fiind întâmpinată cu tunuri de apă, dat fiind că este vorba de o premieră. La Cluj a aterizat şi Jozsef Varadi, CEO Wizz Air, care a fost întâmpinat cu un show de majorete. Varadi a fost întâmpinat la Cluj-Napoca de vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Cluj, Călin Tuluc şi Vakar Istvan, dar şi de conducerea aeroportului clujean.

Potrivit reprezentanţilor Wizz Air, "din noiembrie 2007, de la primul zbor din Cluj-Napoca, Wizz Air şi-a extins constant operaţiunile din regine".


"În cadrul bazei locale, compania are în prezent 200 de piloţi şi însoţitori de zbor şi operează cu patru aeronave, a cincea urmând să se alăture flotei de aici în iulie 2016. Până în prezent, din Cluj-Napoca, Wizz Air a transportat 5,9 milioane de pasageri pe 23 de rute spre 13 ţări. Din luna iulie, Wizz Air adaugă 5 rute noi care includ zborul intern ce leagă Cluj-Napoca de Bucureşti", au spus aceştia.

Jozsef Varadi, CEO Wizz Air, a ţinut să felicite conducerea Aeroportului Cluj pentru investiţiile pe care le-a făcut în dezvoltarea infrastructurii şi a atras atenţia că este nevoie de o pistă mai mare pentru ca acest tip de aeronavă să poată ateriza/decola la Cluj.


“În cei 12 ani de până acum, Wizz Air a revoluţionat piaţa transporturilor aeriene din Europa Centrală şi de Est. În acest moment unim 39 de ţări şi destinaţii care se întind din Europa până în Orientul Mijlociu. Am recepţionat primul Airbus A321, cea mai eficientă aeronavă cu un singur culoar din lume care, alături de celelalte aparate de zbor primite, face ca flota Wizz Air să fie una dintre cele mai tinere din Europa. Apreciez întreaga dezvoltare a aeroportului clujean. Îmi aduc aminte cum stăteau lucrurile acum 8-9 ani când am început să operăm. Vreau să felicit conducerea aeroportului şi conducerea Consiliului Judeţean pentru faptul că au susţinut în permanenţă transportul aerian, au realizat investiţii în infrastructură care ne-au permis şi nouă să ne dezvoltăm. Noua aeronavă ne va ajuta să devenim mai competitivi şi să oferim preţuri mai mici. Această aeronavă necesită o pistă mai mare decât cea de aici din Cluj. Dar am înţeles că aeroportul şi autorităţile judeţene doresc să se ocupe şi de acest aspect. Sperăm ca pe viitor acest tip de aeronavă să zboare şi de pe Aeroportul Cluj. Noua aeronavă are 230 de locuri, asta înseamnă o creştere cu 25% a numărului de locuri, costurile fiind mai mari cu 15%”, a declarat Jozsef Varadi, CEO Wizz Air.

“Ne preocupă în permanenţă dezvoltarea infrastructurii aeroportului şi poate când vom împlini 15 ani de la primul zbor Wizz Air din Cluj, acest Airbus A321 va ateriza fără probleme la Cluj”, a precizat vicepreşedintele CJ Cluj, Călin Tuluc.


„Angajamentul Wizz Air de a dezvolta baza sa de pe Aeroportul Interaţional Cluj încă din 2007 este apreciat de către pasagerii din aria noastră de acoperire, care în fiecare an beneficiază de tot mai multe opţiuni de călătorie către destinaţiile Wizz, la preţuri accesibile. Doresc să transmit felicitări companiei aeriene cu ocazia celei de-a 12-a aniversări şi le suntem recunoscători pentru eforturile continue de a oferi cât mai multe destinaţii din Cluj-Napoca”, a declarat David Ciceo, directorul Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj.

Etichete: wizz air