monitorulcj.ro Menu
Economie

De când trebuie legate casele de marcat la calculatoarele Fiscului?

Conectarea caselor de marcat se va face cel târziu în 2018 spun șefii Fiscului. Promisiunile nu sunt însă noi.

sursa foto: www.gds.ro

Toate casele de marcat vor fi legate la serverul Fiscului din 2018, informează digi24.ro. Un echipament special va transmite datele către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în momentul emiterii unui bon. Conectarea a fost amânată de mai multe ori, iar ultimul termen cerea ca sistemul să fie pus în practică în mai anul viitor.

”Anul acesta informăm asupra cerinţelor tehnice, anul viitor este un an în care contribuabilii îşi vor achiziţiona noile componente necesare pentru conectarea caselor de marcat, iar de la 1 ianuarie 2018 poate şi mai devreme vom fi gata să conectăm toate casele de marcat la serverul ANAF”, spune Dragoş Doroş, preşedintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală.


Fiecare lună de amânare reprezintă o pierdere pentru bugetul de stat. Potrivit specialiştilor, introducerea caselor de marcat moderne şi, implicit, limitarea tranzacţiilor cu numerar vor duce la o scădere a evaziunii fiscale cu două miliarde de euro pe an.

În România se discută despre introducerea caselor de marcat digitale de cinci ani. Bulgaria le-a introdus deja, din 2011.

Etichete: calculatoare fisc