monitorulcj.ro Menu
Economie

Euro a urcat la 4,48 lei

Pozițiile de protecţie pe care le-au lau investitorii înainte de încheierea întâlnirii Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane au avut ca efect deprecierea monedelor de la marginea zonei euro.

Euro a urcat la 4,48 lei

Cursul euro a urcat de la 4,4705 la 4,4775 lei, o medie mai ridicată, de 4,4826 lei, fiind înregistrată în 11 februarie.

Piaţa valutară s-a deschis la 4,4740 lei, nivel în creştere faţă de închiderea de marţi. Tranzacţiile s-au realizat între 4,4720 şi 4,4810 lei, iar cotaţiile de la ora 14:00 erau de 4,4750 – 4,4780 lei.


Tendinţa de depreciere a leului apărută săptămâna aceasta se datorează şi temerilor care au apărut în sistemul bancar privind posibilitatea ca Legea dării în plată să fie votată în Camera Deputaţilor, în perioada următoare.

Cotaţiile dolarului american fluctua în piaţa valutară între 4,021 şi 4,041 lei, iar cursul a crescut de la 4,0351 la 4,0387 lei.


Media monedei elveţiene, care stagna pe pieţele internaţionale la 1,095 – 1,097 franci/euro, a urcat de la 4,0799 la 4,0833 lei.

Monedele din regiune se depreciau la rândul lor faţă de euro. Cea poloneză se tranzacţiona între 4,287 şi 4,313 zloţi iar cea maghiară între 309,8 şi 311,5 forinţi.


Perechea euro/dolar era stabilă, tranzacţiile de pe pieţele internaţionale realizându-se la 1,1077 – 1,1108 dolari, în uşoară scădere faţă de marţi.

Pieţele erau prudente înainte de declaraţiile care vor urma după întâlnirea FOMC, chiar dacă majoritatea analiştilor anticipau menţinerea dobânzii-cheie din SUA în culoarul 0,25 – 0,5%.


Pe termen mediu, moneda europeană se află sub presiune, în condiţiile în care britanicii ar putea decide la referendumul din 23 iunie ieşirea din Uniunea Europeană.

Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00