Economie
FRAUDĂ la Loteria Fiscală: Sute de cereri RESPINSE, zeci de bonuri invalidate. Care sunt situaţiile care au creat suspiciuni
Ministerul Finanţelor Publice a plătit premiile pentru prima Loterie Fiscală, respectiv câte 56 de lei pentru 17.837 bonuri, după ce a respins 313 cereri care nu îndeplineau condiţiile, iar alte 65 de bonuri au fost invalidate, Fiscul suspectând fraude.
„Fondul de premiere alocat extragerii a fost de 1.000.000 lei, iar numărul total de cereri de revendicare înregistrate în vederea încasării premiilor a fost de 18.215. În urma verificărilor preliminare realizate de către administraţiile fiscale, s-a constatat că un număr de 313 cereri nu îndeplinesc condiţiile de validare a bonurilor fiscale, prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale (de exemplu informaţiile obligatorii erau ilizibile; documentele în baza cărora erau revendicate premiile nu erau bonuri fiscale)”, arată Finanţele, într-un comunicat.
Numărul bonurilor fiscale validate de administraţiile fiscale care au fost luate în considerare la stabilirea valorii unui premiu a fost de 17.902, astfel încât, după împărţirea fondului de premiere la numărul total al bonurilor fiscale câştigătoare revendicate în termen, a rezultat un premiu cu o valoare de 56 lei.
Din cele 17.902 bonuri fiscale validate de către administraţiile fiscale în procedura preliminară, au fost plătite 17.837 de câştiguri, 65 de bonuri fiscale fiind invalidate ca urmare a acţiunilor de control desfăşurate de Direcţia generală antifraudă fiscală, plata câştigurilor aferente fiind suspendată până la soluţionarea plângerii penale.
În perioada 25 iunie - 3 iulie, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a efectuat acţiuni de verificare a autenticităţii şi realităţii bonurilor fiscale înregistrate în "Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale", în baza prevederilor OMFP 417/2015.
„În urma efectuării controalelor antifraudă, un număr de 65 de bonuri fiscale au fost invalidate întrucât în legătură cu acestea au fost constatate împrejurări privind săvârşirea unor fapte de natură penală urmând a fi sesizate organele competente", arată Finanţele.
Situaţiile care au creat suspiciuni cu privire la realitatea şi autenticitatea bonurilor fiscale depuse pentru revendicarea premiilor la Loteria bonurilor fiscale sunt grupate generic, potrivit sursei citate, în:
- sustragerea rolelor jurnal din aparatele de marcat electronice fiscale sau a unor părţi din acestea (care conţineau datele bonurilor fiscale declarate câştigătoare) şi revendicarea premiilor pe baza acestor înscrisuri;
- depunerea unor bonuri care au înscrise date ale unui operator economic care nu funcţiona şi era declarat inactiv fiscal dinainte de data emiterii bonului fiscal depus pentru revendicarea premiului;
- depunerea unor bonuri care nu au fost emise cu aparate de marcat electronice care nu erau declarate la organele fiscale.
Plăţile au fost efectuate luni.
La extragere au participat bonurile fiscale emise în intervalul 2 februarie - 28 martie.