monitorulcj.ro Menu
Economie

Oncos SA, operatorul cunoscutelor magazine, intră în reorganizare

Judecătorul sindic a confirmat săptămâna trecută planul de reorganizare propus de administratorul special pentru Oncos SA, parte a Oncos Grup. Astfel, începând cu luna iunie, compania intră în reorganizare judiciară, pe o perioadă de trei ani.

Administrator judiciar al societății a fost desemnat un consorțiu format din specialiștii în insolvență CITR (Casa de Insolvență Transilvania) și BDO Business Restructuring. Oncos Grup a demarat în 2014 un amplu proces de restructurare de business pentru a își relua creșterea economică.

Una dintre cele mai importante măsuri luate în perioada de observație a constat în creșterea capacității de producție cu circa 25 %. Astfel, în prezent, în fermele de creștere a puilor de carne ale Grupului Oncos, cresc anual 6,3 milioane de pui, față de 5 milioane în 2014. Acest lucru a fost posibil în urma unei investiții de 5 milioane de lei în Complexul de ferme Săliște – Coruș – Chinteni și în Abatorul de păsări Florești.


Investiția a fost realizată din resursele proprii ale Grupului, cu susținerea creditorilor bancari, care au înțeles necesitatea investiției, ce asigură acum resursele financiare necesare susținerii programului de plăți asumat de Oncos SA prin planul de reorganizare.

Tot în perioada de observație a fost, de asemenea, implementat un program de eficientizare a activității Abatorului Florești, program care a vizat creșterea capacității de abatorizare, astfel încât aceasta să fie corelată cu capacitatea de creștere a fermelor.


Înființat în anul 1991, Grupul Oncos are peste 800 de angajaţi, și este al patrulea angajator din judeţul Cluj și al șaptelea crescător și procesator de carne de pasăre din România.

Grupul de firme include Abatorul de Păsări Floreşti, 7 ferme de creştere a păsărilor în Gilău, Lomb, Jucu , Sălişte – Coruş – Chinteni, Dăbâca în județul Cluj şi Panic în județul Sălaj, precum şi una din cele mai mari fabrici de pâine din Transilvania. Distribuția produselor de carne se face printr-o reţea proprie de retail formată din 44 magazine în judeţele Cluj, Sălaj, Mureş, Bistriţa-Năsăud și Satu Mare.

Etichete: oncos proces