monitorulcj.ro Menu
Economie

Leul a încheiat săptămâna pe apreciere

Leul a avut o evoluție agitată în perioada analizată, provocată de situația precară a finanțelor publice de la Atena. În acest sens agenția de rating Fitch consideră că riscul falimentului reprezintă o ”reală posibilitate”.

Pentru a preîntâmpina un cutremur, în cazul intrării în default a Greciei, implicit a ieșirii acestei țări din zona euro, ceea ce ar crea mari probleme băncilor sale, FMI conlucrează cu autorităţile din Europa de Sud-Est la un plan de urgenţă.

În cazul României, instituțile financiare elene dețin circa 13% din valoarea sistemului bancar


Euro testa de circa patru săptămâni pragul de 4,45 lei, care a fost depășit marți, când cursul a fost stabilit la 4,4594 lei. Cotațiile au urcat în trei ședințe consecutive aproape de 4,47 lei, însă acest nivel nu a fost atins.

Marcările de profit la care au recurs speculatorii, după deprecierea leului cu peste 2,1% față de data de 29 aprilie, când euro coborâse până la 4,3760, în momentul de vârf al cumpărării de obligațiuni emise de Primăria București, au făcut ca la finalul perioadei analizate media să fie stabilită la 4,4409 lei.


Ședința de vineri s-a deschis la un maxim de 4,4560 lei iar minimul atins a fost de 4,4360 lei. Tranzacțiile de la închidere se realizau 4,4410 – 4,4440 lei.

Dolarul american a avut o evoluție descendentă, cursul coborând de la 3,9839, la începutul perioadei, la 3,9083 lei. În ultima ședință a intervalului, în care cotațiile au fluctuat în piața valutară locală între 3,868 și 3,923 lei, media a fost stabilită la 3,9086 lei.


Media monedei elvețiene, care a evoluat pe piețele internaționale între 1,039 și 1,051 franci/euro, a scăzut de la 4,2928, în 12 mai, la 4,2605 lei, la finalul intervalului.

Perechea euro/dolar a avut o evoluție ascendentă, euro crescând de la 1,1134 la 1,1467 dolari, maximul ultimelor trei luni și jumătate. Vineri, piețele americane au închis la 1,1446 dolari.


Ascensiunea monedei unice se datorează reducerii plasamentelor în bonuri de tezaur americane, în condițiile în care investitorii au început să fie interesați de active cu randamente mai ridicate, după ce șansa ca Rezerva Federală americană să majoreze dobânda în aceasta vară s-a redus simțitor.

La scăderea dolarului au contribuit, de asemenea, încetinirea producției industriale din SUA și scăderea indicelui de încredere a consumatorilor, care este realizat de universitatea din Michigan.


În piața la termen de la Sibiu, euro s-a tranzacționat pentru iunie la 1,1150 – 1,1443 dolari iar uncia de aur cu aceeași scadență la 1.203,1 dolari.

Analiza cuprinde perioada 11 – 15 mai