monitorulcj.ro Menu
Economie

Dolarul se apropie de 4 lei

Cursul dolarului american a crescut ieri de la 3,9599 la 3,9892 lei, la circa un ban de maximul istoric de 3,9980 lei, atins în data de 23 ianuarie.

În cazul în care media euro va urca peste 4,46 lei iar raportul euro/dolar îşi menţine ritmul de scădere, putând ajunge la minimul ultimilor 11 ani de 1,1098, atins în 26 ianuarie, este de aşteptat ca moneda americană să depăşească, în cursul acestei luni, pragul istoric de 4 lei.

O astfel de evoluţie este posibilă având în vedere că BCE va lansa luna aceasta programul său de relaxare cantitativă, după modelul folosit până la sfârşitul anului trecut de Rezerva Federală americană. În cadrul acesteia BCE va injecta lunar 60 miliarde de euro, cu scopul de a stimula economia din zonă dar şi de a evita intrarea în deflaţie.


Această măsură are darul de a ieftini euro dar şi de înmulţi plasamentele în dolari americani, investitorii mizând pe faptul că Fed va majora, de la jumătatea acestui an, dobânda sa cheie, care se află din 2008 aproape de 0%.

Ieşirile de valută au provocat creşterea cursului euro, care a urcat de la 4,4426 la 4,4551 lei, medie care reprezintă maximul ultimelor cinci săptămâni.


A fost a a patra şedinţă consecutivă de apreciere pentru euro, piaţa deschizându-se la 4,4450 lei, peste votaţiile de la închiderea de luni.Tranzacţiile s-au realizat între un minim de 4,4420 şi un maxim de 4,4590 lei, iar cotaţiile de la ora 14:00 erau cuprinse între 4,4540 şi 4,4570 lei.

Moneda helvetă, care fluctua ieri în jurul valorii de 1,07 franci/euro, a crescut de la 4,1413 la 4,1501 lei.


Monedele din regiune se depreciau faţă de euro, cea poloneză tranzacţionându-se între 4,153 şi 4,163 zloţi iar cea maghiară între 304,2 şi 305,4 forinţi.

Perechea euro/dolar cobora la 1,1155 – 1,1213 dolari. Investitorii aşteptau întâlnirea de mâine, a doua din acest an, a consiliului guvernatorilor BCE dar şi datele pe piaţa muncii din SUA, care vor fi publicate la finalul săptămânii.


De la întâlnirea de joi se aşteptate detalii privind programul de cumpărare de obligaţiuni din zona euro, care are o valoare totală de 1.140 euro.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.